FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Cel mai slab jucător din FCSB - U Cluj, amenințat cu banca » MM l-a contrat în direct pe Becali: „Decizie neinspirată”

Florinel Coman, ajuns la 24 de ani, traversează o perioadă cumplită la FCSB
Florinel Coman, ajuns la 24 de ani, traversează o perioadă cumplită la FCSB

Articol de - Publicat marti, 19 iulie 2022 19:40 / Actualizat miercuri, 20 iulie 2022 16:57

Florinel Coman, ajuns la 24 de ani, traversează o perioadă cumplită la FCSB. Jocul nu-i iese deloc, Gigi Becali nu acceptă să-l folosească pe postul lui de bază, cel de extremă stânga, iar jucătorul tocmai a fost cel mai slab de pe teren în primul meci oficial al sezonului, remiza de pe Arena Națională cu U Cluj, scor 1-1.

Problemele lui Coman au debutat în august 2020, când s-a accidentat la gleznă în meciul cu Backa Topola din turul II preliminar Europa League (6-6 după prelungiri, 5-4 în urma loviturilor de la 11 metri). Extrema era atunci într-o formă excelentă, pe care nu și-a recăpătat-o nici la aproape doi ani distanță.

Superliga vine cu o reformă majoră » Fiecare echipă a schimbat cel puțin jumătate din primul „11” + Doar 4 antrenori și-au păstrat postul
ANALIZĂ GSP
Superliga vine cu o reformă majoră » Fiecare echipă a schimbat cel puțin jumătate din primul „11” + Doar 4 antrenori și-au păstrat postul

Cel mai slab în FCSB - U Cluj, Coman e amenințat iar cu banca

Coman era așteptat să redevină un om de bază la FCSB după cantonamentul din această vară. MM Stoica a repetat că Florinel va evolua în flancul stâng al atacului, unde a și jucat în seria de amicale pe care a încheiat-o cu două goluri marcate, în confruntările cu Zimbru Chișinău (6-1) și Oțelul Galați (1-0). 

Numai că primul meci oficial l-a găsit pe Coman în alte poziții, la intervenția lui Gigi Becali. Titular cu U Cluj, „șeptarul” a jucat în prima repriză atacant central, iar în al doilea act, până în minutul 64, când a fost înlocuit, în banda dreaptă. Adică a interpretat fix partiturile din atac pe care nu le agreează!

Iar cifrele din partida cu ardelenii sunt elocvente. Conform monitorizării InStat, Coman a fost cel mai slab jucător de pe teren, nu doar de la FCSB! Cu un indice de numai 172, fotbalistul roș-albaștrilor a fost egalul lui Sorin Șeban, schimbat la pauză, și depășit inclusiv de jucători ca Tescan (197) sau Ely Fernandes (226).

Imediat după meci, Coman a intrat în vizorul lui Gigi Becali. „Tănase va juca atacant de-acum. Ce, trebuie să fie neapărat Florinel Coman în teren? Poate să facă și banca! Până își revine, poate nu și-a revenit încă după accidentare”, a spus patronul FCSB la „Digi Sport Special”.

Florinel Coman vs. U Cluj:

  • 0 goluri
  • 0 pase decisive
  • 0 ocazii
  • 0 șanse create
  • 1 șut (0 pe poartă)
  • 6 mingi pierdute
  • 78% dueluri pierdute (dintr-un total de 9)

Coman, sacrificat la FCSB » MM Stoica: „Dacă decideam eu, juca atacant lateral stânga!”

A doua zi, la Pro Arena, Becali a vorbit din nou despre Coman. Considerat de MM Stoica și utilizat de Toni Petrea în amicale extremă stânga, finanțatorul roș-albaștrilor a spus răspicat că fostul jucător al lui Hagi nu poate juca sub nicio formă în locul lui Tavi Popescu, pe care Becali vrea să-l vadă doar în bandă.

„Coman n-a jucat nimic cu U Cluj. I-am spus așa: «Bă, tu nu poți să joci în stânga în locul lui Tavi Popescu! Gândește-te bine ce faci, dacă poți să joci în centru sau în dreapta. Pentru că nu poți să-i iei locul lui Tavi, îmi distrug banii! Îl forțez pe Tavi ca să iau bani pe el! Nu poți să joci atacant central sau în dreapta? Stai, tată, pe bancă atunci!». Ce să-i fac?”, declara Becali.  

Câteva ore mai târziu, Mihai Stoica își exprima public dezacordul cu privire la hotărârea patronului. MM îl vede pe Coman doar atacant lateral stânga și consideră că Tavi Popescu poate evolua ca inter.  

„Indiscutabil, Florinel Coman nu se simte bine nici atacant central, nici în dreapta! Cred că n-a fost o decizie inspirată să fie folosit în centru și cred că va trebui să joace, dacă va juca, atacant lateral stânga. Eu am spus că el nu poate să joace altceva, dar nu decid eu. 

În opinia mea, Octavian Popescu poate să joace inter fără nicio problemă. Dacă aș decide eu, aș juca cu Tavi Popescu inter și cu Florinel Coman atacant lateral stânga”, afirma la Orange Sport managerul general al celor de la FCSB.

Florinel Coman nu-și mai revine!

Cel mai slab jucător din FCSB - U Cluj, amenințat cu banca » MM l-a contrat în direct pe Becali: „Decizie neinspirată”
  • A marcat ultimul gol în urmă cu 12 luni, în iulie 2021, în returul cu Șahtior Karagandy din Conference League (1-2, 3-5 la lovituri de departajare)
  • A înscris ultima dată în Liga 1 în urmă cu un an și jumătate: decembrie 2020
  • A jucat ultima dată în echipa națională în urmă cu mai bine de un an, în martie 2021, România - Macedonia 3-2, când s-a accidentat chiar în startul jocului
  • A reușit ultima dată o „dublă” în urmă cu mai bine de doi ani și jumătate, în octombrie 2019
  • Cota lui de pe Transfermarkt: 3.000.000€, cea mai mică din 2019 încoace

4 milioane de euroa cheltuit FCSB cu Florinel Coman: 2,5 milioane suma de transfer, 500.000 în schimbul unor procente păstrate inițial de Viitorul, 1 milion pe salarii, plus alte câteva zeci de mii însemnând costurile operațiilor și recuperării suportate tot de club

Ce nu funcționează la FCSB? „Din cauza asta ratează campionatul de 7 ani”

Un jucător de la FCSB vrea să plece la Dinamo! Reacția lui MM Stoica: „Eu decid dacă se face transferul. Am un sfat pentru el”
FCSB
Un jucător de la FCSB vrea să plece la Dinamo! Reacția lui MM Stoica: „Eu decid dacă se face transferul. Am un sfat pentru el”
Victor Pițurcă nu-i dă șanse FCSB-ului la titlu: „Pleacă cu un minus foarte mare: nu antrenorul face echipa”
FCSB
Victor Pițurcă nu-i dă șanse FCSB-ului la titlu: „Pleacă cu un minus foarte mare: nu antrenorul face echipa”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
FCSB, tun financiar în Europa League » Anunțul lui Gigi Becali la GSP Live Special
Europa League
FCSB, tun financiar în Europa League » Anunțul lui Gigi Becali la GSP Live Special
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Europa League
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (15)
concret
concret  •  20 Iulie 2022, 09:36
Postat de tataika pe 20 Iulie 2022, 05:32

Nu e ca la voi, sa puneti antrenorul și pe urma sa v-o luați în freza. Viata lunga la matineu, dacă nu va desființează ăștia pana la sfârșitul săptămânii, ca i-ar nu aveti apa la closetele de la Saftica!

Macar la Dinamo toate s-au intamplat din lipsa banilor. Dar la fcfcsberceni toate se intampla din cauza faptului ca ciobanul, pe langa ca v-a distrus identitatea, v-a transformat intr-o societate al carei obiectiv e bisnita de jucatori. Sincer, as alege oricand Dinamo decat asa ceva. Penibililor!

Corcodel_topor
Corcodel_topor  •  20 Iulie 2022, 08:26
Postat de digei pe 20 Iulie 2022, 03:30

Fl. Coman sau cum sa fii unul din cei mai talentati jucatori din Romania si sa-ti ratezi cariera pentru ca ai ales prost clubul unde sa te transferi chipurile sa-ti ridici nivelul.

Putea sa se transfere si la echipa lui Dumnezeu, crezi ca era vreo diferenta? Trebuie doar sa te uiti putin la el si sa il auzi 1 minut cum vorbeste si iti dai seama ca putea avea talentul lui Messi, ca tot aici, la nivelul asta, era. Omul e pur si simplu foarte scurt in banda, poti sa ai talent cu carul, daca nu te duce capul e vai si amar. Vezi si ce partenera are ca sa se confirme tot ce am spus, saraca, daca te uiti pe instagramul ei, se vede mare trend setter si super cool, cand colo ultima carte pe care a citit-o probabil e Colt Alb si cu mare greutate numeste patru continente... Cand in fotbalul mondial aia care cumpara se uita si la ce ai facut si ce ai mancat acum 8 ani in luna Iunie, saracul Becali inca mai viseaza ca ii cumpara cineva pe *** astia pe care daca ii duci la baza de antrenament de la Chelsea sau Bayern, nu sunt in stare sa ceara nici macar un pahar de apa. Bine, si in romana se chinuie, dar in alte limbi straine.......

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

supidor
supidor  •  20 Iulie 2022, 08:22

Când vă dați seama, băi jiji și mm, că la echipa este în cea mai mare suferință cu două probleme: NU ARE ANTRENOR, și nu i se potrivește 4-3-3!!! Nu are jucători pentru acest sistem. Jiji,mm, rezolvați aceste două probleme și situația se va îmbunătăți radical!

Vezi toate comentariile (15)
Comentează