Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat vineri, 05 august 2022 09:17 / Actualizat vineri, 05 august 2022 09:36
Becali i-a achiziționat pe Eduard Radalsavescu, mijlocașul de numai 18 ani al Farului, și pe Marco Dulca, cel al Chindiei. FCSB a obținut acordul constănțenilor să negocieze și cu fundașul dreapta Boboc, care încă nu este convins să treacă în echipa lui Gigi.
Vânzarea lui Florin Tănase și progresul în preliminariile Conference League l-au încurajat pe Becali să continue cumpărăturile. Îi adusese deja pe Miculescu și pe Rusu, ieri a mai anunțat trei achiziții: Eduard Radaslavescu și Radu Boboc, de la Farul, plus Marco Dulca, de la Chindia!
Hagi a acceptat oferta de un milion de euro plus procente din revânzare. Radaslavescu e mijlocaș central, a împlinit 18 ani pe 30 iulie, a adunat 25 de prezențe în prima ligă și a marcat un gol. „Gigi îl consideră un fotbalist de mare perspectivă, cu o vârstă foarte bună, care poate să crească în timp”, a explicat Mihai Stoica la Orange Sport.
Radaslavescu s-a remarcat și ca un tip foarte serios
Tânărul fotbalist este, într-adevăr, unul dintre juniorii cel mai bine cotați. El a participat recent la Campionatul European U19 și a fost titular în două partide dintre cele trei, deși era cu un an mai mic în comparație cu colegii lui din naționala României.
În afara talentului pe care l-a etalat, Radaslavescu s-a remarcat și ca un tip foarte serios, preocupat să-și îmbunătățească jocul și condiția fizică.
O persoană care-l cunoaște și care i-a urmărit ascensiunea povestește că jucătorul și-a amenajat acasă, la Turnu Severin, o sală de forță în garaj, pentru a putea să se antreneze și în perioada în care se afla în vacanță.
„El va deveni în curând un fotbalist de multe milioane de euro, marja de creștere a valorii sale este imensă”, explică sursa aceasta, una care cunoaște toți juniorii români, deci poate compara potențialul lui Eduard cu al altor tineri.
Veste bună pentru FCSB: Radaslavescu e U21 până în 2027!
La Farul, Radaslavescu a evoluat ca „număr 8”, un mijlocaș central ofensiv în 4-3-3. La FCSB, unde Dică își așază formația în 4-2-3-1, fotbalistul adus de la Hagi poate să joace rolul unuia dintre cei doi fotbaliști din fața apărării. Cu transferul acesta, Becali s-a asigurat că echipa lui va respecta ușor regula U21 pentru multă vreme.
Eduard va fi eligibil până în 2027! Sigur, planul patronului de la FCSB nu e să-l păstreze în următorii cinci ani, el speră să-l vândă pe Radaslavescu până atunci.
Mijlocașul luat din Dobrogea nu va putea evolua în returul cu Dunajska Streda, pentru că el nu a fost înregistrat în lotul pentru turul al treilea preliminar. FCSB va putea să completeze lotul cu el pentru play-off, în cazul în care roș-albaștrii nu vor rata calificarea care le este la îndemână după ce au învins cu 1-0 în deplasare în prima manșă.
Lui Boboc îi este teamă de critici
FCSB l-a achiziționat de la Farul și pe Radu Boboc, doar că fundașul dreapta nu era hotărât ieri dacă să accepte oferta lui Becali. Boboc e îngrijorat de stilul în care Gigi își critică jucătorii în declarațiile publice, însă el este interesat să plece de la Ovidiu. I-a fost propus și Rapidului în vara aceasta, pentru că Hagi a simțit că Boboc nu mai e motivat suficient să continue la Farul, unde a rămas unul dintre cei mai vechi.
El a evoluat doar în clubul lui Hagi și se află la al 5-lea sezon în formula seniorilor. Radu are 23 de ani, a fost folosit și ca fundaș dreapta, și ca fundaș stânga și a făcut parte din naționala de tineret.
Mario Dulca voia în Germania
În privința lui Dulca, latifundiarul a anunțat aseară, la Digi:
„El era la un pas să semneze cu o echipă din Germania. I-am zis că dacă nu merge acolo, poate oricând să ajungă aici. Am plătit clauza, 250.000 de euro. Tatăl lui m-a sunat și mi-a zis că băiatul s-a întors și că nu vrea acolo. Atunci am luat legătura cu clubul și i-am plătit clauza. L-am sunat și pe Săndoi ca să vorbesc cu el despre băiat”.
„Nici Papa nu mă mai convinge să-l dau pe Darius Olaru!”
Rezultatele recente l-au încurajat pe Becali. El negocia un transfer al lui Olaru în străinătate, dar a hotărât să nu-și mai vândă mijlocașul. "Poate să vină și Papa de la Roma, că nu mai dau niciun jucător! Suntem aproape de grupele Conference League și după sezonul european o să pot să vând mai scump.
De ce să-l dau pe Olaru acum cu șapte milioane, când pot să-l vând cu opt sau cu nouă milioane de euro după Conference League?”, a comentat Gigi pentru playsport.ro. El a confirmat și afacerea cu Radaslavescu și cu Boboc, „dar nu vă pot spune suma, că m-a rugat Hagi să nu o dezvălui”.
Am o ofertă de 5 milioane pentru Târnovanu. Îl vor un club din Portugalia și unul din Franța. Dacă primesc 5 milioane pe el, nu mă interesează cine apără, pot intra și eu în poartă!
- Gigi Becali, la DigiSport
Citește și alte știri despre FCSB:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”