FOTBAL  »  NATIONALA  »  TRATATIVE

Leo Grozavu și Pancu se pregătesc să se întoarcă pe bancă » Echipele interesate de cei doi

Articol de - Publicat miercuri, 10 august 2022 01:01 / Actualizat miercuri, 10 august 2022 11:19

FRF pregătește schimbări la loturile U21 și U20, pentru că Burleanu și Stoichiță au fost dezamăgiți de selecționerii care și-au condus echipele doar în partide amicale până acum.

FRF ar putea să schimbe câțiva selecționeri în curând. Edi Iordănescu e amenințat serios cu demiterea, deși a fost confirmat oficial de curând în postul de conducător al reprezentativei de seniori. Și mai fragilă e poziția în care se află Florin Bratu, selecționerul naționalei sub 21 de ani. Bogdan Lobonț e deja istorie pentru lotul sub 20 de ani.

Directorul tehnic Mihai Stoichiță le-a și găsit înlocuitori lui Bratu și Lobonț. Pentru naționala U21, favoritul lui Stoichiță e Leo Grozavu. Liber de contract din sezonul trecut, de când a fost demis de Sepsi, Grozavu ar trebui să accepte ca să preia naționala un salariu cu mult mai mic decât erau cele cu care a fost obișnuit la cluburi.

Federația nu și-ar permite să-i plătească mai mult de 5.000 de euro lunar. Leo a fost ofertat de UTA pe parcursul stagiunii trecute, în momentul în care arădenii îl dăduseră afară pe Laszlo Balint. Le-a cerut 15.000 de euro și negocierile au încetat, oficialilor de la Arad li s-a părut prea mare salariul acela.

Prima decizie a lui Rădoi ca antrenor al Universității Craiova » Ce jucători vrea să readucă în lot
UNIVERSITATEA CRAIOVA
Prima decizie a lui Rădoi ca antrenor al Universității Craiova » Ce jucători vrea să readucă în lot

Florin Bratu depinde de Olanda și de Spania. Leo Grozavu e în pole-position

Bratu nu a condus echipa în niciun meci oficial, el a avut numai amicale de când a fost angajat, însă rezultatele și prestația echipei i-au îngrijorat pe conducătorii Federației și ei nu mai au încredere că Florin a fost o alegere bună. Naționala sub 21 de ani e calificată din oficiu la Campionatul European de anul viitor, pe care îl vor găzdui România și Georgia.

Florin are un ultimatum, șefii FRF vor să vadă cum va arăta echipa în următoarele două meciuri amicale, programate în septembrie. Adversarele sună de speriat, Olanda și Spania, așa că șansele ca „tricolorii" să arate încurajator și să-i salveze postul lui Bratu par să fie foarte mici.

De când a fost angajat, Florin a câștigat un singur meci, 2-1 cu Finlanda, și a pierdut trei. Unul dintre eșecuri a fost previzibil, 2-4 cu Italia. Celelalte două au fost surprinzătoare, 0-2 cu Georgia și 3-4 cu Slovacia.

Federalii nu mai simt că actualul selecționer ar fi capabil să construiască o formație bună pentru Euro viitor, iar așteptările legate de naționala sub 21 de ani au devenit mari după precedentele turnee finale, la care „tricolorii" au avut evoluții foarte bune. Rădoi a dus lotul U21 până în semifinalele unui Campionat European, apoi Mutu i-a condus pe „tricolori" într-o grupă în care ei au învins Ungaria și au remizat cu Olanda și cu Germania.

Bogdan Lobonț a fost deja mătrășit, Daniel Pancu vine pe banca României U20

Federația are pregătit un înlocuitor și pentru Bogdan Lobonț la naționala sub 20 de ani. Fostul portar a condus până luna trecută formația aceasta pentru care nu există competiții, ci doar amicale. Rezultatele au fost foarte slabe, unele, de-a dreptul șocante: 0-5 cu Elveția, 0-7 cu Italia, 1-6 cu Anglia, 0-4 cu Germania.

„Lobby” a căutat de fiecare dată să observe lucruri bune, un progres și și-a încurajat jucătorii în declarațiile publice, un stil de comunicare insuficient ca să mascheze scorurile dezastruoase. 

Federația a înființat de curând naționala sub 20 de ani, al cărei scop e să le ofere meciuri internaționale fotbaliștilor care nu mai fac parte din lotul sub 19 ani, dar nici nu sunt îndeajuns de bine cotați pentru a fi convocați în echipa sub 21 de ani. Daniel Pancu e antrenorul pe care Stoichiță îl vrea în locul lui Lobonț. 

Naționala de tineret e bună pentru CV

Naționala de tineret nu-l îmbogățește pe un selecționer, pentru că Federația nu plătește mult, dar postul acesta a devenit unul atrăgător datorită parcursului pe care l-au înregistrat selecționerii recenți. Isăilă a construit formația pe care Rădoi a condus-o pe urmă spre finalul preliminariilor și apoi la Euro 2019.

Isăilă a demisionat ca să plece în Arabia Saudită pentru un salariu cu mult mai mare. Mirel a fost promovat la naționala de seniori. A urmat în postul acesta Mutu, pe care l-a recrutat FCU Craiova după European. Mititelu a fost atras și de numele de fost fotbalist mare, și de rezultatele încurajatoare pe care le obținuse Adrian ca selecționer. 

11 goluria încasat naționala U21 sub comanda lui Bratu, în 4 partide de verificare. A înscris de 7 ori

27 de goluria luat reprezentativa U20 cu Lobonț pe bancă, în 8 amicale. A marcat 8 goluri

Citește și:

„Gestul lui Rădoi e lipsit de respect!” » Noul antrenor al Craiovei, luat în colimator încă din prima zi în Bănie: „Nu mi se pare normal!”

Mirel Rădoi a fost prezentat la Universitatea Craiova » Ce a spus noul antrenor al oltenilor

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (18)
Ionescu07
Ionescu07  •  11 August 2022, 08:38

Îmi pare rău de tine, Pancule, dar să mergi la vreo echipă de asta ”națională” păstorită de entelectualii Burleanu și Stoichiță, nu este o opțiune. Dacă vrei să ajungi antrenor, pune mâna și muncește. Ia-o de jos, ai rezultate și vei fi propulsat de ele. Altfel, vei ajunge la lada istoriei. Cel puțin, nu te prostitua și tu precum Lobonț și Bratu. Ei ajung antrenori de națională fără nicio performanță. Invențiile entelectualilor sunt de tot râsul. Păi, măi băieți, întâi performanțe și apoi echipe naționale, nu invers. Nu vedeți la Rădoi?! Credeți că va face pureci la Craiova?! Nicio șansă. Va avea aceleași rezultate ca și la ***!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

cornelconasu
cornelconasu  •  10 August 2022, 11:19

Pe Stoichiță, acest Schopenhauer al fotbalului, care a fost peste tot dar nu a făcut nimic, cine îl schimbă ?!

cornelconasu
cornelconasu  •  10 August 2022, 11:18

Pe Stoichiță, acest Schopenhauer al fotbalului, care a fost peste tot dar nu a făcut nimic, cine îl schimbă ?!

Vezi toate comentariile (18)
Comentează