Articol de GSP - Publicat duminica, 28 august 2022 13:59 / Actualizat duminica, 28 august 2022 14:26
Unirea Dej a câștigat cu Dinamo, scor 3-2, în etapa #4 din Liga 2. La sosirea de la Clinceni, acolo unde s-a jucat meciul, fotbaliștii Unirii au fost sărbătoriți de întregul oraș.
Sâmbătă, în ziua meciului cu Dinamo, s-a sărbătorit ziua orașului Dej., iar jucătorii au fost invitați să urce pe scena amplasată în centrul orașului.
„Cu ocazia Zilelor Municipiului Dej, componenții echipei noastre - proaspăt sosiți de la Clinceni - au fost invitați să urce pe scena amplasată în Piața Bobâlna.
Momentul a fost unic, imaginile fiind grăitoare în acest sens. Vă mulțumim pentru aplauze și felicitări și, așa cum a spus antrenorul Dragoș Militaru, vă așteptăm într-un număr cât mai mare și la meciurile de pe Stadionul Municipal!”, a transmis Unirea Dej pe Instagram.
Dinamo - Unirea Dej 2-3
Echipa lui Ovidiu Burcă s-a prezentat lamentabil și contra Unirii Dej, după ce etapa trecută fusese făcută șah-mat de Viitorul Târgu Jiu. Coșmarul „câinilor” s-a numit Angelo Cocian, jucător care a făcut ce a vrut cu apărarea de circ a lui Dinamo.
Mijlocașul ofensiv de 22 de ani a punctat pentru 1-0 și 2-1, distrându-se, literalmente, cu Bena și Patriche, cei doi fundași centrali ai bucureștenilor.
Roș-albii au egalat de două ori (prin dubla lui Alexandru Pop), însă, ce ironie!, victoria oaspeților a fost adusă tot de un Alexandru Pop, omologul din echipa dejenilor, care a transformat un penalty în minutul 77 și a semnat rezultatul final.
Unirea Dej se află pe poziția a patra, care duce în play-off, în timp ce Dinamo e pe 17 în Liga 2.
Citește și alte știri din Liga 2:
![„De liga SATELOR!” » La 3 zile după PAOK - FCSB, Răzvan Lucescu a făcut din nou iureș: „Rușine! Din cauza asta vom merge la București și vom lupta!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/59dbb011-8ed7-4942-9df5-88fed57f08cf.jpg?width=195&height=130)
![CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/921527a9-cdc4-4ec1-a269-3f8f8d93b8bc.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul