Articol de GSP - Publicat vineri, 09 septembrie 2022 21:45 / Actualizat vineri, 09 septembrie 2022 22:08
Mihai Stoica, managerul celor de la FCSB, spune că oficialii lui West Ham și-au prezentat scuzele pentru penalty-ul dictat în meciul de joi seară, scor 3-1, debutul în grupa B din Conference League.
Ion Crăciunescu și Adrian Porumboiu, foști arbitri internaționali, au căzut de acord și au susținut că penalty-ul dictat la duelul dintre Târnovanu și Cornet a fost corect acordat. Mihai Stoica îi contrazice.
![Becali și Dică au hotărât: două vedete de la FCSB, sacrificate](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/09092022/7f9a9397-152f-4f67-934f-75d1166f3cd3.jpg?width=195&height=130)
Mihai Stoica îi contrazice pe Crăciunescu și Porumboiu
„Am văzut și noi cât de orbiți de ură sunt unii care susțin că a fost penalty. Noi am avut șansa de a urmări partida în Chairman Box. Gazdele își prezentau scuzele. După meci au venit la noi, ne-au zis că a fost un meci bun și că le pare rău de modul în care a fost dictat penalty-ul, că nu a fost. Până atunci, dominam tactic partida. Aveam 3 șuturi pe spațiul porții.
Am văzut unii analiști cu pretenții, au spus că s-a greșit cu schimbarea lui Olaru. Atât ar fi trebuit, ca oamenii ăștia care câștigă bani în studiouri să aștepte și să vadă dacă Olaru, unul dintre protagoniști, s-a accidentat sau nu.
Olaru a simțit o durere ascuțită sub coapsa scurtă și nu a mai putut continua. Toate schimbările, în afara celor din prelungiri, au fost cauzate de accidentări”, a spus Mihai Stoica la Orange Sport.
Penalty controversat în West Ham - FCSB
În minutul 65, Maxwel Cornet a urmărit o minge lungă în careul celor de la FCSB. A sărit și a lovit mingea cu capul, moment în care s-a ciocnit cu Ștefan Târnovanu. Portarul vicecampioanei României a primit cartonaș galben, dar faza este una interpretabilă.
În săritură, Cornet l-a izbit pe portar la nivelul abdomenului, dezechilibrându-l. Pe reluări se poate observa, într-adevăr, și faptul că Târnovanu îl atinge la nivelul capului. De altfel, Cornet nu a mai putut continua partida, fiind înlocuit cu Fornals. Jarrod Bowen a transformat lovitura de pedeapsă și a restabilit egalitatea.
Citește și alte știri din fotbalul european:
Joe Cole a stat cu ochii pe West Ham - FCSB: „Mă așteptam la altceva, măcar să nimerească poarta”
Legenda „ciocănarilor” a pus „tunurile” pe un jucător după West Ham - FCSB: „Înapoi la școală!”
![Anunț BOMBĂ din Italia: „Cristi Chivu, noul antrenor al Parmei! Va conduce antrenamentul de mâine”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/05072024/5e55ddb6-901b-4116-a420-ef4b1d50a518.jpg?width=195&height=130)
![Momente uluitoare în Giulești! Șumudică, scandal cu suporterii după gol » Săpunaru a sărit să-l oprească: șocant ce a urmat la final](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17022025/81cb3803-05ba-4c08-9c6d-66f0cd24543f.png?width=195&height=130)
![Varga a revenit asupra propriilor declarații, la câteva ore după ce i-a transmis lui Dan Petrescu: „Plângăciosule, fă-ți bagajele!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/29042023/536112c8-8773-4b8b-8a9a-e1ba43d3f1da.jpg?width=195&height=130)