Articol de GSP - Publicat duminica, 18 septembrie 2022 22:11 / Actualizat duminica, 18 septembrie 2022 22:15
Marius Bilașco, oficialul campioanei CFR Cluj, a confirmat că Dan Petrescu și patronul Nelu Varga vor purta marți o discuție decisivă.
Tot mai contestat de fanii lui CFR Cluj, Dan Petrescu a susținut sâmbătă o conferință de presă incendiară. A transmis că nu va continua pe banca „feroviarilor” dacă nu este susținut public de conducere și că după meciul cu FC Argeș, programat luni, de la ora 20:30, va purta o discuție decisivă cu patronu Nelu Varga. Marius Bilașco a confirmat informația.
Petrescu și Varga, întâlnire decisivă pentru CFR Cluj
„Nu i-au căzut bine scandările, de asta şi reacţie pe care a avut-o în conferinţă. Nu ştiam că o sa vorbească despre asta, am fost surprins. E clar că a fost afectat de acele scandări. Acum e prea mult să spunem ceva, să schimbăm antrenorul, mâine avem meci”, a spus Bilașco la Orange Sport.
În finalul conferinței, Petrescu nu s-a mai abținut: „Sunt proşti toţi de aici, că pierdem campionatul dacă permit astfel de scandări. Eu vorbesc în faţă, nu pe la spate”.
Bilașco a comentat și acest aspect: „Nu vrut să spună asta, să sune aşa, ca şi cum toată lumea din club e proastă. Mai devreme a vorbit Balaj cu el şi a zis că nu a făcut referire la noi... E greu de spus dacă pleacă sau nu. Nu s-au luat niciodată decizii bruşte”.
VIDEO Dan Petrescu răspunde criticilor: „Nicio problemă! Poate vine altul și câștigă Champions League!”
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
Rădoi s-a lăudat că știe echipa lui Dică, dar s-a păcălit: „Mă încumet să o spun”
FCSB l-a transferat pe „Inzaghi”: „E pe stilul lui! O să dea foarte multe goluri”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”