Din vremea fotbalului sărac

În ultima vreme, de când au reapărut fanii pe stadioanele de la noi, iar disputele fanilor referitor la cele două Craiove sau FCSB - CSA Steaua, sunt tot mai multe pretenții legate de fotbalul românesc. 

Fanii CFR-ului s-au săturat de Dan Petrescu, deși le-a câștigat tot timpul titlul, iar conducerea s-a întors de fiecare dată la el, pentru că n-a avut nimeni răbdare cu alți tehnicieni, gen Conceicao, Costa, Șumudică sau Iordănescu jr, în vreme ce la FCSB, postul lui Dică e sigur, deși nu bate pe nimeni și demonstrează că este unul dintre cei mai puțin pregătiți tehnicieni din Liga I. 

Poate a sărit cam repede toate etapele și e prea nervos când discută cu jurnaliștii, dar posibil ca nervii să vină și pe fondul postului de secund sub acoperire. Cumva, toți au pretenția ca fotbalul nostru să iasă din zona asta submediocră, se vor rezultate și la echipa națională, dar se uită prea repede ce moștenire a preluat sportul rege de la noi.

Muzsnay a fost vândut pe dozatoare TEC

De curând, fostul comentator al TVR, Ionel Stoica, ajuns la 72 de ani, a lansat o carte, Prietenii din Arena AS, unde descrie 13 mari personalități ale sportului românesc, personaje pe care le-a cunoscut și cu care a realizat zeci de interviuri de-a lungul activității în televiziunea națională. 

L-am invitat la radio și am discutat despre fotbalul sărac al anilor 90, aveam o dezbatere legată de potemkiniada existentă la nivelul echipei naționale. România beneficia la acea vreme de o generație fantastică, dirijor Hagi, instrumentiști Petrescu, Dumitrescu, Popescu, Lupescu, Răducioiu, Munteanu, Selymeș, Mihali etc. 

În schimb, rezultatele din cupele europene erau adevărate dezastre. Ne plimbam între 0-5 și 0-7, indiferent de numele echipelor de club, Steaua lua de la Montpellier, Argeșul de la Celta Vigo, Craiova de la Borussia Dortmund sau PSG, Timișoara de la Sporting. Iar Dinamo se făcea de râs cu Tirana și celebrii islandezi de la KR Reykjavik, adică Knattspyrnufelag, cu fabulosul Dadasson. 

Ionel Stoica spune: „Ce pretenții să avem de la fotbalul românesc? În anii 90 a fost o junglă. Era echipa națională care crea o fațadă perfectă, pentru că erau rezultate, dar în spate nu era nimic. Să nu uităm că pe Zsolt Muzsnay l-a vândut Steaua pe 4 dozatoare TEC, era o nebunie cu afacerea din sucuri făcute din praf, cu sifon. Exista reciprocitatea, înaintea Cooperativei, când Gloria Bistrița avea 32 de puncte luate acasă, din 37 posibile (n.r. – la începutul anilor 90 pentru o victorie în Liga I se acordau 2 puncte, nu 3, ca astăzi), și era pe locul 5 sau 6. Erau niște episoade rușinoase ale fotbalului românesc! Nu erau speranțe că ne vom face bine”.

Cioară și Radu, vânduți pe carne și cârnați

Tot în anii '90, în special după 1994, când România s-a confruntat cu o inflație record și disponibilizări masive, se închideau uzinele statului, iar fotbalul a fost puternic afectat. Jiul Petroșani îl vindea pe Sorin Henzel pe două rânduri de echipament de joc, iar Ion Radu, 17 ani la momentul transferului, a fost vândut la Alexandria pe o tonă de carne, pentru că echipa teleormăneană nu avea 10 milioane de lei vechi. Atât valora pe atunci un talent al fotbalului din Valea Jiului, iar Alexandria a oferit carne pentru clubul hunedorean, care a acceptat pe loc tranzacția. 

La scurt timp după aceste transferuri care au făcut înconjurul planetei, un alt jucător, Marius Cioară, de la Romvest Arad, împrumutat la UTA, la un moment dat, a fost văzut de Regal Horia, care a oferit 15 kilograme de cârnați. 

Moștenirea fotbalului românesc se resimte puternic și astăzi, unde fotbaliștii vin liberi de contract, 90%, dar se tot forțează, pretențios, performanța. Acum, sincer, cu cine? Că parcă ne e dor de Dorel Stoica, Gărgălie, Bănel și Gîrlă. Ce fotbaliști!