Articol de GSP - Publicat sambata, 24 septembrie 2022 12:56 / Actualizat sambata, 24 septembrie 2022 14:08
Joonas Tamm (30 de ani) a fost selecționat de reprezentativa Estoniei pentru partidele cu Malta și San Marino din Liga Națiunilor. Fundașul FCSB-ului a explicat presei din Estonia situația echipei sale din campionatul României și din Conference League.
Fundașul central a precizat în cadrul conferinței de presă, dinaintea meciului cu Malta, că FCSB se află într-o situație favorabilă în Europa, însă are probleme în campionat.
Joonas Tamm despre situația de la FCSB: „Am avut foarte mult ghinion”
„Am un sezon bun cu echipa de club în Europa, însă avem probleme în campionatul intern. Am pierdut puncte în meciuri pe care meritam să le câștigăm.
Nu mă ascund în spatele unor scuze, dar am avut foarte mult ghinion. Sunt în formă, prestațiile mele au fost bune, probabil cu excepția ultimei partide (n.r. - cu CSU Craiova). Una peste alta, sunt satisfăcut și îmi place”, a spus Joonas Tamm la conferința de presă citat de Ohtuleht.
Victorie pentru Joonas Tamm cu Estonia
Vineri, Estonia a evoluat împotriva Maltei, selecționată pregătită de Davis Mangia. Balticii au deschis scorul prin Rauno Sappinen din lovitură de la 11 metri, apoi s-au văzut egalați de maltezi prin Teddy Teuma. Până la final, Estonia a tranșat partida, 2-1, în urma unui gol înscris de Henri Anier, jucător ce evoluează în prima divizie a Thailandei la Muangthong United.
Joonas Tamm a evoluat pe tot parcursul partidei și a fost recompensat cu nota 7 de platforma Sofascore.