)
Articol de Andrei Crăciun - Publicat luni, 10 octombrie 2022 10:24 / Actualizat luni, 10 octombrie 2022 10:34
Adevărata înfrângere nu este cea de pe „mocheta” din Danemarca. E ceva mai mult, mai grav. Ce anume?
Există sau ar trebui să existe o vorbă în fotbalul european: pe români nu-i bați până nu s-au dat jos din autocar.
Desigur, vorba nu se aplică și la Praga sau pe acolo pe unde mai ajunge Dan Petrescu, cu ambiția sa fantastică, gata să demonstreze că echipele lui pot să mai țină de un 1-0 clasic și chiar frumos. Are și CFR-ul necazurile lui, dar cazul la cealaltă echipă a consoanelor e mai complicat.
Apusă-i vremea lui Lăcă!
FCSB, așa cum am scris chiar aici, în Gazetă, mai avea ocazia, fie și simbolică, să redevină din când în când Steaua București: și anume, în Europa, când mii de oameni, împotriva sentințelor judecătorești, strigau ca pe vremea lui Lăcătuș: „Luptă Steaua!”.
Și, uneori, FCSB chiar lupta ca Steaua, mai ales că era singura șansă pentru fotbaliști să prindă un contract și altundeva decât în generosul spațiu arab, oricum departe de tribulațiile liderului de clan din fostul sector agricol Ilfov. N-a mai fost cazul și acesta chiar a fost un moment perfect de teslă în mâna nepriceputului.
Patronul după o viață la oi, între căcăreze și zer, și încă o viață închinată lui Benjamin Franklin, a dobândit ochelarii de cal ai fanaticului.
Strategia Napoleonului de la oi
Când alergi doar după bani și o mai faci și haotic, ca găina decapitată, ratezi tot ce este și ar trebui să fie fotbalul. Fotbalul este: istorie, tradiție, distracție populară, bucurie împărtășită de la o generație la alta, parte importantă a civilizației și expresie a unui spațiu cultural.
Iar FCSB este supusă capriciilor unui personaj toxic, obișnuit să spună și să facă orice fără consecințe semnificative. Eliberatul condiționat își poate bate joc liniștit de competițiile europene, de propriii angajați, tratați oricum de slugi, de suporteri, de telespectatori, totul la adăpostul unei „strategii”.
„Strategie” care ar fi bine să se dovedească falimentară, deși nu e ca și cum asemenea entități ar putea învăța ceva din experiențele anterioare. Strategii, așadar, Doamne-Doamne… S-a trezit minionul din Pipera Napoleon!
La produs
FCSB e astăzi fix ca o biată lucrătoare sexuală la un colț de trotuar, ținută în șuturi de un pește narcisist (mereu alții sunt de vină), nemulțumit de cât produce.
Această societate comercială cu un singur scop, să producă bani pentru patronul care umple cu paralele un gol care nu se poate umple, n-a rămas, cum desigur că s-ar fi cuvenit, cu desăvârșire singură, n-a fost abandonată, a păstrat încă iubirea a milioane de oameni, a celor care îndelung au răbdat, cu o dragoste biblică. Deși speranțele acestora au fost mereu trase pe sfoară și așa va fi și mâine.
Care e problema?
În definitiv, atât poate fotbalul românesc după trei decenii de debandadă, a produs această perlă: echipa care se screme să ajungă în Europa, iar când ajunge confundă sufrageria cu toaleta, care e problema?
Problema e așa: acolo unde ar trebui să existe sponsori fără dosar penal, noi avem eliberatul condiționat și hatârul. Acumularea primitivă de capital generează primitivism. S-a omis aspectul.
Iar acolo unde ar trebui să fie un antrenor – păpuși trase de sfori, ca la Teatrul Țăndărică. Iar acolo unde ar trebui să fie fotbaliști – tineri confuzi, crescuți într-un mediu tarat de scurtături și incultură, care pot ajunge să-și împlinească visul, atât că visul lor n-are nicio legătură cu fotbalul.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
