Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 10 octombrie 2022 15:13 / Actualizat luni, 10 octombrie 2022 15:19
Reprezentanții lui Dinamo au inspectat luni terenul stadionului din „Ștefan cel Mare”, luaseră în calcul o revenire până la iarnă pe arhaica arenă, doar că gazonul este execrabil.
Dinamo a luat în calcul o revenire acasă, pe stadionul din „Ștefan cel Mare”, după etapa de pe teren propriu cu Ripensia Timișoara, de sâmbătă, la ora 12:00, rundă care se dispută la Giurgiu
„Câinii” sperau să joace duelurile de pe propriul teren pe arhaica arenă, începând de la confruntarea cu FCU Craiova, din Cupa României, de săptămâna viitoare.
Dinamo voia în „Ștefan cel Mare” ca să aibă fanii aproape
Au existat informații clare că lucrările pentru noul stadion din „Ștefan cel Mare” nu vor începe până în martie 2023, astfel că reprezentanții clubului au luat în calcul, conform informațiilor GSP, să revină în vechea casă a „câinilor”.
Mai ales că s-au săturat să joace prin străini, măcar în centrul Capitalei ar fi avut mai mulți suporteri la meciuri, în tentativa de a prinde play-off-ul in extremis, în ultimele zece etape din sezonul regulat al eșalonului secund.
Există pe rol și înțelegerea cu cei de la Clinceni pentru ca Dinamo să joace lângă București până în decembrie 2022, există și discuții zilnice pentru ca elevii lui Ovidiu Burcă să joace pe stadionul „Arcul de Triumf”, numai că acolo sunt, momentan, doar iluzii.
1.200 de eurocostă închirerea stadionului din Clinceni per eveniment sportiv
Dinamoviștii, șocați de stadionul „Ștefan cel Mare”
Astăzi, dinamoviștii au fost în inspecție pe arena din Ștefan cel Mare pe care n-au mai jucat de la returul barajului cu U Cluj (1-1), ce-a marcat retrogradarea istorică a „câinilor” în eșalonul secund. Pe bătrânul stadion joacă acum CS Dinamo, formație din Liga 3.
„Doamne! Gazonul e «varză»!" a fost reacția roș-albilor.
Terenul a plin de gropi, e jerpelit, mai mult tăpșan decât gazon de fotbal. Și în anii trecuți, când „câinii„ evoluau în eșalonul de elită, existau probleme cu terenul în luna octombrie, cu toate că se făceau investiții financiare serioase în el.
2.000 de eurocosta închirierea arenei din Ștefan cel Mare până la finele ediției precedente
După meciul cu Ripensia, de sâmbătă, roș-albii trebuie să decidă dacă se întorc la Clinceni sau continuă la Giurgiu. Varianta „Arcul de Triumf” rămâne o fata morgana.
4.000 de eurocostă închirierea stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu
VIDEO Dănciulescu are încredere în Dinamo: „Echipa arată foarte bine acum”
Citește și:
Ovidiu Burcă, după meciul lui Dinamo de la Baia Mare: „Mă mâhnește reacția lor!”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”