Articol de GSP - Publicat duminica, 23 octombrie 2022 19:56 / Actualizat duminica, 23 octombrie 2022 20:13
Cătălin Predoiu, ministrul Justiției din România, a publicat un mesaj de susținere pentru Simona Halep, la două zile după ce fosta campioană de la Roland Garros și Wimbledon a anunțat că a picat un test anti-doping, fiind suspendată provizoriu din tenis.
Cazul de dopaj în care e implicată Simona Halep a ajuns să fie dezbătut și pe scena politică de la noi. Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, spune într-o postare pe Facebook că „prezumția de nevinovăție este valabilă și în astfel de situații”, arătându-și susținerea față de jucătoarea depistată pozitiv cu roxadustat.
Ministrul Justiției din România, mesaj pentru Simona Halep: „Prezumția de nevinovăție este valabilă și în astfel de situații”
„Nu o cunosc personal pe Simona Halep, dar i-am urmărit cariera și comportamentul atât pe teren, cât și în afara arenei. Cred în nevinovăția Simonei Halep față de acuzațiile de dopaj.
Prezumția de nevinovăție este valabilă și în astfel de situații. Succes în acest «meci», Simona Halep”, a scris Cătălin Predoiu pe contul său de Facebook.
Lumea tenisului românesc, solidară cu Simona Halep
Anunțul despre testele pozitive ale Simonei Halep i-a șocat pe toți cei din lumea tenisului românesc, toți apărând cauza fostului lider mondial.
„Simona este o mare jucătoare și a ajuns aici prin propriile merite. Chiar sper că va lupta în acest caz și va ajunge la lumina în cele din urmă, atât pentru ea, cât și pentru minunatul nostru sport. WADA este un organism extrem de profesionist care o va ajuta în acest demers”, a afirmat Sorana Cîrstea.
George Cosac, președintele delegat al FR Tenis, a spus că exclude varianta dopajului în cazul româncei. „Departe de mine gândul că Simona ar putea face aşa ceva, mai ales că a avut o carieră strălucită, bazată pe muncă. Deci puţin probabil să gândească cineva că la rangul ei ar putea să se dopeze. Ea întotdeauna a fost o sportivă care a jucat şi a câştigat corect”, a spus George Cosac.
„Trebuie să vedem ce s-a întâmplat, poate i-a dat doctorul ceva ce nu avea voie să-i dea, că ea a fost accidentată tot timpul şi la glezne, şi în alte locuri. Şi asta e posibil”, a spus și Ilie Năstase.
VIDEO Gazeta a luat pulsul străzii » Ce spun românii despre scandalul în care e implicată Simona Halep
Citește și alte știri despre Simona Halep:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”