Articol de GSP - Publicat vineri, 25 noiembrie 2022 12:35 / Actualizat vineri, 25 noiembrie 2022 13:01
Înaintea meciului cu Iran din runda #2 a grupei B de la Campionatul Mondial, jucătorii Țării Galilor au purtat culorile curcubeului la încălzire.
După ce a interzis purtarea banderolei „One Love”, semn al toleranței și al diversității, FIFA a făcut un pas în spate, precizând că fanii vor avea dreptul să afișeze steaguri prin care să-și arate sprijinul față de comunitatea LGBTQ+.
Țara Galilor, la încălzire în culorile curcubeului
În contextul controversei din Qatar, Bale & Co. au purtat la încălzire tricouri cu mâneci pe care erau imprimate culorile curcubeului, în semn de solidaritate cu valorile comunității LGBTQ+.
Tot la încălzire, pe arena Al Rayyan a apărut curcubeul pe care nici FIFA nu-l poate interzice:
FIFA a interzis purtarea banderolei „One Love”
FIFA le-a amenințat cu sancțiuni drastice pe naționalele care voiau să poarte banderola, pe linie sportivă, iar luni, la 12:00, ora României, Olanda, inițiatoarea proiectului, a cedat prima și a anunțat că renunță. Apoi, rând pe rând, au „îngenuncheat” și celelalte: Anglia, Belgia, Țara Galilor, Elveția, Danemarca, Franța și, într-un final, și Germania.
Renunțarea a stârnit o adevărată furtună la Berlin. S-a mers până într-acolo încât unii politicieni germani au cerut Federației (DFB) să retragă echipa de la turneul final indiferent de consecințe. Demersul n-a mers însă la bun sfârșit.
E important de menționat că Giani Infantino nu mai poate fi, totuși, oprit de la un nou mandat la șefia FIFA, deoarece nu mai pot fi înscriși contracandidați la alegerile din martie 2023.
Căpitanii au fost avertizați că vor primi „galben”
FIFA are reguli stricte și toleranță zero față de regulile din competițiile pe care le guvernează. Inițiativa jucătorilor de la CM 2022 de a purta pe braț o manșetă ca simbol al egalității între sexe n-a picat deloc bine în birourile din Zurich.
Căpitanii au fost avertizați că vor fi sancționați dacă vor evolua cu banderola cu mesajul „One Love”. Ca alternativă, FIFA le-a propus să promoveze pe braț sloganul „No discrimination”.
Citește și alte știri despre Campionatul Mondial din Qatar:
Cele 5 perechi de frați care joacă la Campionatul Mondial din Qatar!