INTERNATIONAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2022 - STIRI  »  ȚARA GALILOR - IRAN 0-2

CORESPONDENȚĂ DIN QATAR Lacrimi și strigăte de bucurie la masa presei în Țara Galilor - Iran » GSP a dialogat cu jurnalistul iranian Amir Kiarash: „Emoțiile nu sunt pur sportive. Nu putem cânta imnul, aparține Regimului de la Teheran”

Amir Kiarash, după Țara Galilor - Iran
Amir Kiarash, după Țara Galilor - Iran

Articol de , - Publicat vineri, 25 noiembrie 2022 17:28 / Actualizat vineri, 25 noiembrie 2022 18:52

În tribune la Țara Galilor - Iran 0-2, meciul care a deschis ziua la Campionatul Mondial, s-a aflat și jurnalistul iranian Amir Kiarash, care este stabilit de ani buni în România și lucrează la publicația Adevărul. Acesta s-a dezlănțuit la golurile din prelungiri, iar la finalul partidei s-a confesat reporterilor GSP din Qatar.

Iran a învins-o pe Țara Galilor, 2-0, și a spălat astfel imaginea de la primul meci, când Anglia a învins-o de o natură categorică, 6-2. La masa presei s-a aflat și jurnalistul iranian Amir Kiarash, acreditat la Campionatul Mondial din partea publicației Adevărul. 

Amir a trăit meciul intens, a țipat și s-a bucurat ca un adevărat ultras, iar după meci le-a vorbit trimișilor GSP în Qatar despre situația tensionată din Iran.

VIDEO: Amir Kiarash, jurnalistul iranian din România, își spune impresiile „la cald” după Țara Galilor - Iran

- Amir, spune-ne prima impresie după meciul ăsta. 
- Vorbeam și cu alt coleg, îi spuneam că eu folosesc cuvintele ca să-mi câștig existența, dar în momentele astea nu mi le găsesc. M-am mai calmat un pic, totuși. Pentru mine, naționala Iranului este un lucru sfânt, poate printre ultimele lucruri de care pot fi mândru când vine vorba despre țara în care m-am născut. Trebuie să precizez că am un respect deosebit pentru România. Mă prezint peste tot ca fiind iranian, dar România este țara unde am fost primit cu brațele deschise. Nu vreau să pară că mă dau iranian. Iubesc ambele țări, dar naționala Iranului este ceva deosebit pentru mine.

- Așa... 
- Poate am avut reacții exagerate la masa presei, pe care nu trebuie să le ai aici, dar nu pot să mă controlez. Și acasă, când mă uit la meciuri, soția mea româncă știe că mă retrag în altă cameră, îi închid ușa, iar ea își dă seama cum merge meciul după zgomotele din cameră.

- Meciul cum ți s-a părut? 
- A fost deosebit, după ce primul meci fusese o catastrofă. Am văzut Iranul la Mondialele din 2006, 2014, 2018 și acum, în 2022. Poate la Mondialele anterioare mă așteptam să fie o catastrofă precum a fost cu Anglia, dar acum mă așteptam la altceva. Nu să batem Anglia, dar poate la un egal sau la un meci mai strâns. Sunt foarte bucuros acum.

„Nu cântăm imnul din cauza Regimului din Iran”

- Te-am văzut la masa presei. Efectiv, ai izbucnit în plâns. Atât de mare e bucuria, atât de mari au fost emoțiile? 
- Emoțiile nu au fost pur sportive, vă spun sincer. E și din cauza situației politice din Iran. Toți iranienii care suntem aici nu ne putem bucura de cel mai frumos moment al unui Mondial, momentul imnului. Nu putem să-l cântăm, pentru că aparține acestui Regim. Iar acest Regim nu mă reprezintă pe mine, nu reprezintă familia mea. De asta am și plecat de acolo. Am văzut un domn de 70 și ceva de ani cu două bastoane, venit din America. Abia mergea... atunci mi-au dat lacrimile. 

Această echipă națională este printre ultimele lucruri de care noi suntem mândri. Tricoul ăsta e ceva sfânt. Oamenii din interiorul tricoului se mai schimbă, dar tricoul rămâne. Noi iubim naționala asta.

- Amir Kiarash

- Ce crezi că se întâmplă la Teheran acum? Sunt lăsați oamenii acum să se bucure de această victorie? 
- Da, meciul este transmis, dar are mereu o întârziere de 30 de secunde. Nu doar ăsta, ci orice meci internațional. Acest Regim, care taie internetul, căruia îi este frică de Facebook, transmite meciul cu întârziere, ca să scoată ce nu trebuie dat. Acum va fi nebunie în Iran. Trebuie să recunosc că sunt și oameni care considerau că naționala trebuie să se retragă de la Mondial în semn de protest. Respect toate opiniile, dar nu sunt de acord cu așa ceva.

- De ce? 
- Nu există o vitrină mai bună în acest moment pe plan internațional decât acest turneu, la care să vii și să exprimi tot ce ai pe suflet vizavi de acest Regim.

- Spune-ne în final, un mesaj în limba voastră, pentru cei care văd interviul cu tine după victoria aceasta mare. 
- Dacă îmi permiteți, aș vrea să spun mesajul în limba iraniană, pentru iranienii care poate ne vor vedea: Mashallah, Iran, mashallah! (n.r. - Forza Iran)

În Iran au loc proteste de amploare după moartea tinerei Mahsa Amini, care a decedat pe 16 septembrie, în timp ce se afla în custodia poliției morale iraniene. Mahsa fusese arestată pe motiv că renunțase la ținuta obligatorie pentru femei în Iran.

Mai multe știri de la Campionatul Mondial: 

Inventiv! Și Harry Kane a sfidat FIFA » Cum arată ceasul de peste 500.000 de euro purtat de vedeta naționalei Angliei

Capitolul la care Qatarul n-are rival » Condiții de top pentru persoanele cu dizabilități. Concluziile trimișilor GSP: tratament cum n-a mai fost în istorie

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Stranieri
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (2)
tarnaveanu
tarnaveanu  •  25 Noiembrie 2022, 20:04

Din păcate și în articolele din Adevărul Kiarash exagerează de multe ori și asta dezvăluie un psihic cam labil, ca să nu spun altfel.

valentindragobete
valentindragobete  •  25 Noiembrie 2022, 19:17

"jurnalistul iranian Amir Kiarash, acreditat la Campionatul Mondial din partea publicației Adevărul. " păi, nu mâncați voi cu ambele doua mâini că sunteți singurii, unicii acreditați din presa românească la CM 2022 ?!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează