Articol de GSP - Publicat joi, 22 decembrie 2022 16:07 / Actualizat joi, 22 decembrie 2022 16:35
Nusret Gokce, supranumit Salt Bae, a fost interzis la finala US Open Cup, după ce a fost pe gazon după finala Campionatului Mondial și a pozat cu jucătorii argentinieni.
După victoria cu Franța, 3-3 în 120 de minute și 4-2 la penalty-uri, jucătorii naționalei Argentinei au sărbătorit pe gazon cu trofeul Cupei Mondiale. Pe teren și-a făcut apariția și celebrul bucătar Salt Bae, care a pozat cu Messi, Angel Di Maria, Paredes, Dybala, Mac Allister, Romero sau Lisandro Martinez.
VIDEO. Celebrul Salt Bae a sărbătorit pe gazon alături de jucători câștigarea Cupei Mondiale
Fanii fotbalului au avut numeroase reacții negative pe rețelele de socializare după ce bucătarul a pus mâna pe Cupa Mondială, iar organizatorii US Open Cup au decis să nu îl primească la finala celei mai vechi competiții de fotbal din SUA, potrivit unui anunț oficial.
Turneul va începe pe 21 martie 2023 și se va termina pe 27 septembrie 2023. Orlando City este câștigătoarea din 2022.
Salt Bae, un fan al fotbalului, a fost prezent și la alte meciuri de la Campionatul Mondial. A postat poze din tribună inclusiv cu președintele FIFA Gianni Infantino, dar și cu legendele braziliene Ronaldo, Cafu și Roberto Carlos.
Citește și:
Messi, cea mai apreciată postare din istoria social media! A depășit-o și pe celebra Bella Poarch