Articol de GSP - Publicat vineri, 06 ianuarie 2023 13:54 / Actualizat vineri, 06 ianuarie 2023 14:11
Mircea Rednic (60 de ani), fostul mare jucător al lui Dinamo, spune că nu poate uita golul marcat de Gianluca Vialli, legendarul fotbalist italian decedat în cursul zilei de azi, la 58 de ani, în poarta „câinilor roșii”, în sezonul 1988-1989, în „sferturile” de finală ale Cupei Cupelor.
„Puriul” a precizat că dacă fotbaliștii dinamoviști erau mai atenți, se puteau califica mai departe, pentru că au ratat foarte multe ocazii. De asemenea, trupa din „Ștefan cel Mare” a jucat și în superioritate numerică, după ce Amedeo Carboni, fundașul stânga al italienilor, a fost eliminat încă din minutul 11.
Mircea Rednic: „Îmi amintesc perfect acel meci cu Sampdoria”
„Îmi amintesc perfect acel meci, de fapt, nu pot să-l uit, pentru că am greşit la gol. Faza m-a surprins, mă aşteptam să degajeze Sandu Nicolae, iar după centrare eu şi Andone nu ne-am sincronizat şi Vialli a înscris.
Şi acum regret, dacă eram mai atenţi, poate evitam golul şi sigur ne calificam. Oricum, calificarea am pierdut-o la Bucureşti, am avut foarte multe ocazii, am avut om în plus, ce mai, a fost vina noastră”, a declarat Mircea Rednic pentru jurnalul.ro, citat de Fanatik.
Mircea Rednic: „Sampdoria era o formație plină de vedete”
„Este păcat, Dinamo avea atunci o generaţie de excepţie, acea generaţie merita mai mult. Dar şi Sampdoria era o formaţie plină de vedete, nu-i mai amintesc decât pe Vialli, Cerezo, Victor, Dossena sau Pagliuca.
La Dinamo nu se obişnuia ca după un meci care nu a ieşit aşa cum trebuie să fim muştruluiţi de conducători. Vasile Ianul, care era şeful secţiei de fotbal, nu ne-a spus decât că am avut neşansă şi că ne putem califica în retur. Era un om care a făcut foarte multe pentru jucători şi pentru oameni în general, dar, din păcate, nu a făcut nimic pentru el”, a mai punctat Mircea Rednic, potrivit sursei citate.
Echipele de start la Dinamo - Sampdoria:
Dinamo: Stelea - I. Varga (Mihăescu 58), Rednic, Al Nicolae, Klein - Sabău, Lupescu, Mateuț, Lupu - Vaișcovici (68 Răducioiu), Cămătaru
Antrenor: Mircea Lucescu
Sampdoria: Pagliuca - Mannini, Vierchowod, Pellegrini, Carboni - Fausto Pari, Munoz, Cerezo, Dossena - Vialli, Mancini
Antrenor: Vujadin Boskov