Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 24 ianuarie 2023 14:43 / Actualizat marti, 24 ianuarie 2023 14:49
Florentino Perez (75 de ani), președintele lui Real Madrid, plănuiește relansarea proiectului Super Ligii Europei. O competiție deschisă, de tipul Champions League, 50 de cluburi din 12 țări fiind contactate, inclusiv din campionate mai mici.
În urmă cu aproape doi ani, pe 18 aprilie 2021, Florentino Perez anunța la miezul nopții formarea Super Ligii Europei.
Secesiunea, lovită dur. Totul s-a năruit în 48 de ore
O competiție paralelă cu Champions, dar blindată, în care nu retrograda și nu promova nimeni, dedicată numai celor 12 puteri afiliate: trei din Spania (Real Madrid, Barcelona, Atletico), șase din Anglia (Manchester United, Manchester City, Liverpool, Chelsea, Arsenal, Tottenham), trei din Italia (Juventus, Milan, Inter).
A urmat reacția UEFA, care a amenințat că exclude imediat acele grupări din cupele europene. Și, pe fondul protestului general, mai ales al fanilor echipelor implicate în Super Liga Europei, proiectul secesionist a fost blocat.
În 48 de ore, totul s-a năruit. 9 cluburi au abandonat, doar Real, Barcelona și Juventus rămânând fidele ideii.
Cluburile propun formatul noii competiții
Perez a continuat însă planul din umbră și acum apare o altă variantă a Super Ligii, a dezvăluit L'Équipe. A22 Sports Management, firma care conduce SLE, ar fi contactat în ultimele luni 50 de cluburi din 12 țări, nu doar din campionatele de top, ci și din ligi mai mici, precum Portugalia, Olanda, Belgia, Danemarca și Scoția.
Nu mai e un turneu închis, ci echipele se schimbă an de an, ca în Ligă. Și nici formatul întrecerii nu mai e impus, cum era inițial, ci cluburile se implică, făcând propuneri. Dar în interiorul competiției s-ar aplica un fair-play financiar mai strict decât cel UEFA.
Potrivit sursei citate anterior, cluburile contactate ar fi răspuns pozitiv noii Super Ligi a Europei.
Citește și:
La 13 puncte de lider, Inter își ia adio de la titlu: „Este prea mare diferența”