Articol de Daniel Grigore - Publicat miercuri, 01 februarie 2023 20:24 / Actualizat miercuri, 01 februarie 2023 20:31
Comisia de Disciplină din cadrul FRF l-a suspendat pe Joyskim Dawa (26 de ani) pentru un singur meci, după cartonașul roșu primit de stoperul camerunez în meciul FCSB - Farul 2-3.
Duminică, la FCSB - Farul, Dawa a fost eliminat direct în minutul 90 al meciului, pentru un fault asupra lui Denis Alibec din postura de ultim apărător, într-o situație periculoasă pentru dobrogeni.
Astăzi, Comisia de Disciplină a judecat faza și a decis ca fundașul de la FCSB să fie suspendat pentru un singur meci, dar și amendat cu 740 de lei.
Joyskim Dawa ratează meciul CFR Cluj - FCSB
Astfel, Dawa nu va putea juca la următorul meci oficial al roș-albaștrilor, duelul de campionat cu liderul CFR Cluj, programat duminică, 5 februarie (ora 21:00).
Eliminarea din meciul cu Farul a fost prima a lui Dawa de la transferul la FCSB. Camerunezul a jucat 32 de meciuri în tricoul vicecampioanei, în care a înscris 5 goluri și a primit 8 cartonașe galbene.
Dawa? Zic și eu cum a zis comentatorul «Din fericire, nu va fi cu CFR». Dacă avea și tehnică, Dawa era de Real Madrid. Are putere, viteză, forță. Dacă avea și tehnică... Are unele, dar nu are altele.
- Gigi Becali, patron FCSB
VIDEO: cum a trăit Gigi Becali înfrângerea cu Farul
Mai multe știri din Liga 1:
Mititelu anunță două transferuri la FCU: „La fel de bun ca Bauza!”
Sefer dă cărțile pe față, după ce a refuzat transferul în Belgia: „Prea puțini bani”