Articol de Daniel Grigore - Publicat sambata, 11 februarie 2023 23:16 / Actualizat sambata, 11 februarie 2023 23:18
Eugen Neagoe (55 de ani), antrenorul Universității Craiova, a comentat victoria cu CFR Cluj, scor 2-0.
„I-am felicitat pe băieți, au meritat asta pentru că am făcut un joc bun. Am fost foarte mulțumit că am început jocul cu o atitudine și agresivitate pe care nu le-am avut la Botoșani și Constanța. Asta a fost cea mai mare problemă a noastră”, a spus Neagoe în începutul intervenției, o trimitere la două dintre ultimele 3 rezultate, 1-2 cu Farul, respectiv 0-1 cu FC Botoșani.
Concluziile lui Eugen Neagoe după Universitatea Craiova - CFR Cluj 2-0
„Astăzi cred că am meritat pe deplin victoria și că mai puteam marca. Băieții merită felicitări, dar nu am realizat nimic. Este o victorie importantă, sunt 3 puncte foarte mari, dar trebuie să rămânem la fel de serioși, concentrați, cu aceeași atitudine.
Dacă vom juca și meciurile următoare la fel, nu vom avea probleme. Atât timp cât nu am primit gol, chiar dacă au fost câteva mici greșeli pe care nu aș fi vrut să le văd, sunt mulțumit”, a adăugat antrenorul alb-albaștrilor la DigiSport.
Alte idei ale lui Eugen Neagoe după Universitatea Craiova - CFR Cluj 2-0:
Nu am considerat în niciun moment că Popescu ar fi al treilea portar. Nu știu care dintre portari va fi titular. În această seară a intrat Popescu și a făcut-o la fel de bine. Sper să rămână la fel de concentrat, să aibă evoluții foarte bune.
Ivan merită felicitări, a înscris două goluri și cred că putea să o mai facă. A mai avut o fază asemănătoare ca cea de la golul 2.
Am jucat cu 4 jucători sub 21 de ani în primul 11, iar pe parcurs a intrat și Sala. A trebuit să fac schimbarea, Cîmpanu avea probleme. Am introdus copiii fără nicio problemă și o vom face în continuare. Asta pentru că merită, sunt jucători foarte talentați.
VIDEO: ce spune George Cîmpanu după victoria celor de la CSU Craiova cu CFR Cluj
Mai multe știri de actualitate:
Seară neagră pentru Dan Petrescu: nu se mai întâmplase de 16 ani în România!