Articol de Adrian Duţă - Publicat duminica, 05 martie 2023 16:45 / Actualizat duminica, 05 martie 2023 16:55
Toni Petrea, antrenorul Chindiei, și-a certat jucătorii după înfrângerea cu CS Mioveni, scor 0-2.
Petrea a criticat atitudinea elevilor săi, despre care spune că s-au văzut câștigători înainte ca meciul să înceapă și avertizează că vor fi probleme cu menținerea în Superliga.
Toni Petrea: „Probabil am crezut că suntem învingători înainte de a intra în teren”
„Un joc pe care trebuie să-l uităm foarte repede, din prisma atitudinii. La meciurile trecut am avut atitudine, acum am suferit din acest punct de vedere. Gazdele au ştiut să-şi urmărească scopul, l-au atins. Au ştiut să profite de o greşeală a noastră, deşi ştiam stilul de joc al Mioveniului.
Probabil că am crezut că suntem învingători înainte de a intra în teren. Noi am intrat mai relaxaţi în repriza a doua. Nu am avut luciditate. La duelurile unu contra unu am suferit. Dacă vom avea această atitutinde pe care am avut-o astăzi, vom avea mari probleme. Nu am mai câştigat de cinci meciuri, suntem într-un moment dificil”, a declarat Toni Petrea după meci, potrivit Orange Sport.
Nicolae Dică: „O victorie mare pentru noi”
Nicolae Dică, antrenorul lui CS Mioveni, a analizat partida și a subliniat importanța victoriei. „Lanterna roșie” a ajuns la 21 de puncte, la 5 de FC Argeș, echipa de pe locul 14, ultimul care duce la barajul de menținere/promovare.
„O victorie mare pentru noi. Am întâlnit o echipă cu care ne luptăm pentru a rămâne în Liga 1. Nu am făcut o primă repriză bună. Nu am reușit să punem multe probleme. Am avut dificultăți în apărare. În repriza a doua am schimbat bine. Am obținut o victorie mare. Ne continuăm visul. Noi sperăm în continuare. Pentru meciul de azi am pregătit altfel jocul.
Azi ne-a reușit. Important e ca la meciurile următoare să avem atitudine. Important e ca noi să câștigăm puncte. Dacă obținem rămânerea în Liga 1 e senzațional. Momentan suntem echipa de pe ultimul loc”, a declarat Nicolae Dică după meci.
Citește și alte știri din Superliga:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”