Articol de Daniel Grigore - Publicat miercuri, 05 aprilie 2023 10:05 / Actualizat miercuri, 05 aprilie 2023 10:26
„Centralul” român Istvan Kovacs (38 de ani) a fost salvat de Ovidiu Hațegan (42), prezent în camera VAR, la meciul dintre Al Ittihad și Damac FC din Arabia Saudită, scor 3-0.
Marți seara, Damac FC, echipă antrenată de românul Cosmin Contra, a fost învinsă la scor de neprezentare, 0-3, de liderul Al Ittihad.
O brigadă de arbitri români, cu Istvan Kovacs la centru și Ovidiu Hațegan în camera VAR, a condus partida.
![Se întoarce după 7 ani!? FCSB pregătește transferul BOMBĂ al verii: MM îl vrea ca să conducă vestiarul](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/04042023/d5117c89-0d4f-4937-b953-cfc84975e0af.jpg?width=195&height=130)
Din camera VAR, Ovidiu Hațegan l-a „scos” pe Istvan Kovacs în Al Ittihad - Damac
În minutul 35 al meciului, Istvan Kovacs a „comis-o”. Deși era poziționat excelent, la doar câțiva metri de miezul acțiunii, arbitrul din Carei a ratat un henț evident în careu, atunci când mijlocașul Munshi a blocat cu brațul centrarea lui Romarinho.
![Deși era cu fața la fază, Istvan Kovacs a ratat un henț evident în careu Unde te uitai, Istvan? Din camera VAR, Hațegan l-a „scos” pe Kovacs în meciul cu miză uriașă pentru lider](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/05042023/d8326208-383e-4595-865f-1d3cbf7ff236.jpg?width=900&height=0)
A lăsat jocul să curgă, dar Hațegan l-a atenționat la nici 20 de secunde distanță, că trebuie să revadă faza.
Kovacs a oprit jocul, a mers la monitorul de la marginea terenului și a realizat greșeala comisă, astfel că a dictat penalty pentru galben-negri.
Prima înfrângere pentru Cosmin Contra la Damac
Romarinho l-a transformat și a făcut 2-0. Pe final, Al-Ittihad a înscris și golul 3, prin Hegazy. Scorul fusese deschis de Bruno Henrique în minutul 14.
Kovacs a arătat și un cartonaș roșu în meci, l-a eliminat pe Bamsaud pentru cumulul de cartonașe galbene.
Al-Ittihad rămâne lider în Arabia Saudită după victoria de marți seara, cu un punct peste Al Nassr-ul lui Cristiano Ronaldo, în timp ce Damac ar putea pierde locul 7, în cazul în care Al Tai, echipa lui Mirel Rădoi, câștigă astăzi cu Al-Raed, antrenată de Marius Șumudică.
De când a preluat-o pe Damac, Contra a câștigat două meciuri, 3-1 cu Al Tai și 1-0 cu Al Batin, și a pierdut cu Al-Ittihad.
Citește și:
Al Adalh - Al Nassr 0-5 » Ronaldo și Talisca au făcut spectacol cu penultima clasată
Surpriză în Cupa Regelui » Dominată copios, s-a calificat în finală pentru a DOUA oară în istorie!
![Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/1bc86ff7-b490-40e6-acee-f428f4c14217.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/08022025/b3f3a977-9f16-4dec-bcbf-9bc76b76bfd9.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul