SPORTURI  »  TENIS  »  ATP

VIDEO Rafael Nadal și anunțul care-i sperie pe fani, cu 38 de zile înainte de Roland Garros: „Sunt într-o situație dificilă, nu știu ce să fac pentru a juca din nou”

Rafael Nadal / Sursă foto: Guliver/Getty Images
Rafael Nadal / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Articol de - Publicat joi, 20 aprilie 2023 12:52 / Actualizat joi, 20 aprilie 2023 19:41

Rafael Nadal (36 de ani, #14 ATP) a anunțat, joi, că nu va putea lua startul nici în Mastersul de la Madrid, care începe săptămâna viitoare. E cea de-a treia competiție importantă pe zgură pe care ibericul o ratează doar în această primăvară, după cele de la Monte Carlo și Barcelona. 

Accidentarea la șold suferită de Nadal la Australian Open e mult mai gravă decât au preconizat inițial oamenii din echipa medicală a „Matadorului”. Revenirea spaniolului pe teren nu s-a produs nici până în acest moment, iar marele obiecticv al acestuia, Roland Garros, e în mare pericol. 

Mai sunt doar 38 de zile până la startul întrecerii de la Paris, iar Rafa nu doar că n-a disputat niciun meci pe zgură, dar nici nu s-a putut antrena la parametri obișnuiți. 

Novak Djokovic face declarația momentului: „Mi-ar plăcea să-l antrenez, ar câștiga 5 Grand Slam-uri cu mine”
ATP
Novak Djokovic face declarația momentului: „Mi-ar plăcea să-l antrenez, ar câștiga 5 Grand Slam-uri cu mine”

Rafael Nadal s-a retras și de la Madrid. Roland Garros, în pericol?!

Astăzi, cvintuplul campion de la Madrid și-a informat fanii că nu va participa nici la turneul din capitala Spaniei și că recuperarea sa nu a decurs tocmai grozav. După o vizită efectuată la începutul săptămânii la o clinică particulară din Barcelona, Nadal a oferit un update detaliat asupra stării sale de sănătate, iar veștile nu sunt deloc îmbucurătoare. 

Spaniolul încă nu știe dacă și când va reveni pe teren. Singurele turnee pe zgură la care ar mai putea participa sunt cele de la Roma, care începe pe 9 mai, și, bineînțeles, Roland Garros (29 mai - 9 iunie), însă tabloul nu-i prea încurajator în acest moment, după cum o recunoaște chiar marele campion spaniol. 

Dacă în ultimele săptămâni a efectuat doar mișcări ușoare, Rafa a oprit orice tip de antrenament în acest moment. Va urma alt tip de tratament, iar în funcție de acesta va lua o nouă decizie.

Rafael Nadal: „Sunt într-o situație dificilă. Nu știu ce să fac pentru a putea concura din nou”

„Inițial, trebuia să fie o perioadă de recuperare de șase până la opt săptămâni, iar acum suntem deja în cea de-a paisprezecea. Realitatea este că situația nu este ceea ce ne-am fi așteptat. Au fost urmate toate indicațiile medicale, dar evoluția nu a fost cea care ne-a fos spusă inițial. 

Ne aflăm într-o situație dificilă. Săptămânile trec, iar eu aveam speranța că voi putea juca în cele mai importante turnee din cariera mea, Monte Carlo, Barcelona, ​​​​Madrid, Roma și Roland Garros. Pentru moment, am ratat Monte Carlo și Barcelona. Nu voi putea fi nici la Madrid, din păcate. 

Accidentarea încă nu s-a vindecat și nu pot să-mi dau seama ce trebuie să fac pentru a concura din nou. Mă antrenam, dar acum câteva zile am decis să schimbăm puțin cursul, să facem un alt tratament și să vedem dacă lucrurile se îmbunătățesc pentru a încerca să ajungem la ce urmează”.

Rafael Nadal: „Nu pot oferi termene, nici eu nu le am”

Nadal a continuat: „Nu pot oferi termene (n.r. - privind revenirea pe teren), pentru că dacă le-aș sti, le-aș spune, dar nu le știu. Așa stau lucrurile acum. 

De asemenea, vreau să transmit un salut călduros întregului public madrilen și spaniol, pentru că voi rata cele două turnee care se joacă aici, acasă. Știți cu toții ce înseamnă pentru mine să joc aceste turnee (...)

 Nu am de ales decât să încerc să am atitudinea potrivită în tot acest timp, să încerc să îmi ofer posibilitatea de a concura într-unul din turneele care au mai rămas din sezonul pe zgură și nu am de ales decât să muncesc și să am mentalitatea adevcvată. O îmbrățișare foarte puternică tuturor! De îndată ce voi avea vești, vă voi anunța. Mulțumesc!”, a transmis ibericul pe rețelele de socializare. 

Nadal nu a absentat niciodată pentru o perioadă atât de lungă în segmentul favorit din calendar, cel al turneelor pe zgură, suprafața pe care a avut cel mai mare succes de-a lungul carierei. La aproape 37 de ani, pe care-i va împlini pe 3 iunie, cariera acestuia e, în acest moment, într-un vizibil punct de cotitură.

La finalul anului trecut, după o serie de mai multe înfrângeri consecutive pe hard, ibericul afirma că nu ia în calcul retragerea și că va continua să concureze cât timp acest lucru îi oferă satisfacție. Doar că accidentarea complicată suferită la startul Australian Open îi complică teribil viitorul fostului lider mondial.

Accidentarea lui Nadal e complicată

În meciul din turul II de la Australian Open, campionul din Manacor a suferit o leziune de gradul doi la mușchiul iliopsoas de la șold. Inițial, acesta estima o perioadă de recuperare cuprinspă între șase și opt săptămâni, însă au trecut deja mai bine de trei luni fără ca Nadal să poată reveni în circuit. 

Rafael Nadal a ieșit din Top 10 ATP

Fiindcă n-a mai putut juca, Nadal a ieșit din Top 10 pentru prima oară din 2005 încoace! Ibericul se află în acest moment pe locul 14, iar căderea din clasament s-ar putea accentua în cazul în care nu va participa nici la Roland Garros. Rafa e campion en-titre la Paris și are de apărat 2.000 de puncte în turneul pe care l-a câștigat de 14 ori în carieră, record absolut.

„Prefer să fiu în top 10, asta e evident, dar până la urmă trebuie să accepți lucrurile așa cum vin. Cu toate accidentările pe care le-am avut în ultimii 18 ani, să nu fi fost niciodată în afara top 10 este practic un miracol.

Mi s-au întâmplat multe lucruri în ultimul an: o coastă ruptă, două rupturi abdominale, problemele vechi din talpă, acum iar am fost forțat să iau o pauză. Am jucat mult mai puțin decât aș fi vrut și e firesc să ies din TOP 10 în condițiile astea”, a comentat ibericul în urmă cu câteva săptămâni. 

Ce turnee a ratat Nadal în 2023: Dubai, Doha, Indian Wells, Miami, Monte Carlo, Barcelona, Madrid

Infografic realizat de cotidianul Marca: toate leziunile suferite de Nadal de-a lungul timpului:

Rafael Nadal și anunțul care-i sperie pe fani, cu 38 de zile înainte de Roland Garros: „Sunt într-o situație dificilă, nu știu ce să fac pentru a juca din nou”

Citește și alte știri din tenis: 

Novak Djokovic face declarația momentului: „Mi-ar plăcea să-l antrenez, ar câștiga 5 Grand Slam-uri cu mine”

FOTO+VIDEO Se retrage » Momente emoționante pentru dublul finalist de la București, coleg de generație cu Nadal: „Sunt gol, nu mai am nimic de oferit”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Liga 2, runda #15 » 6 meciuri se joacă acum: debut pentru Ovidiu Burcă și Claudiu Niculescu. Rezultate, marcatori și clasament în timp real
Liga 2
Liga 2, runda #15 » 6 meciuri se joacă acum: debut pentru Ovidiu Burcă și Claudiu Niculescu. Rezultate, marcatori și clasament în timp real
Atac devastator după Rapid - Petrolul: „Băi ciupercarule cu păr roșcat! Sunteți zero, opăriților!”
Superliga
Atac devastator după Rapid - Petrolul: „Băi ciupercarule cu păr roșcat! Sunteți zero, opăriților!”
Maghiarilor nu le-a venit să creadă ce au văzut în meciul României de la Debrecen: „Nu aveau cum să piardă!”
Handbal
Maghiarilor nu le-a venit să creadă ce au văzut în meciul României de la Debrecen: „Nu aveau cum să piardă!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (2)
267890
267890  •  21 Aprilie 2023, 09:15

I s-au terminat injecțiile sau i s-a spus că ...ajunge.

cronicaruldefotbal
cronicaruldefotbal  •  20 Aprilie 2023, 14:46

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează