FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - FCSB

EXCLUSIV // VIDEO Fostul „decar” al Rapidului, sigur că giuleștenii vor învinge în derby: „Un meci câștigat contra FCSB-ului acum șterge toate greșelile”

Ovidiu Herea
Foto: Imago
Ovidiu Herea Foto: Imago

Articol de , - Publicat duminica, 23 aprilie 2023 13:10 / Actualizat duminica, 23 aprilie 2023 14:28

Ovidiu Herea (38 de ani), fost fotbalist la Rapid, a prefațat derby-ul pe care giuleștenii îl joacă diseară în Giulești cu FCSB și mizează pe o victorie a alb-vișiniilor împotriva rivalei.

Deși Rapid are 6 meciuri la rând fără victorie, iar atmosfera este una încinsă după ce fanii i-au cerut demisia lui Adi Mutu, Herea este sigur că rapidiștii se vor mobiliza și o vor învinge în derby pe FCSB. De asemenea, fostul „decar” crede că un succes cu roș-albaștrii ar șterge toate evoluțiile slabe ale giuleștenilor. 

Rapid - FCSB 1-0 » Cadoul lui Mutu pentru Hagi: Feșnic, Moldovan și mult noroc pentru o victorie mare a Rapidului! Game over la titlu pentru FCSB?
Rapid - FCSB
Rapid - FCSB 1-0 » Cadoul lui Mutu pentru Hagi: Feșnic, Moldovan și mult noroc pentru o victorie mare a Rapidului! Game over la titlu pentru FCSB?

Ovidiu Herea: „O victorie cu FCSB poate șterge ultimele rezultate”

- Ovidiu, cum vezi acest meci dintre Rapid și FCSB?
- Cred că va fi un meci destul de interesant având în vedere că Rapidul trece printr-o perioadă mai puțin bună, a fost și acea presiune pusă de fani pe echipă. 
Cred că vor dori mai mult ca niciodată să câștige acest meci pentru că știm cu toții că un meci câștigat contra FCSB-ului acum șterge tot ce s-a făcut mai puțin bine în ultimele 6 meciuri. Plus că atmosfera va fi una senzațională.

- A fost o presiune mare pe Rapid săptămâna asta, i s-a cerut demisia lui Adi Mutu...
- La Rapid așa este, este presiune mereu. Contează să fii mereu constant în rezultate, dar din punctul meu de vedere Adi și i-a îndeplinit obiectivul, cel de a intra în play-off. Atâta timp cât e în obiectiv nu văd de ce ar pleca acum de la Rapid. 

- Așa..
- Rapidul, chiar dacă trece printr-o perioadă mai grea, să nu uităm totuși că e la al doilea an în Liga 1. Lucrurile s-au făcut foarte bine până acum și așa se vor face și în continuare. Anul ăsta și-au îndeplinit obiectivul, anul viitor va fi cu siguranță alt obiectiv, vor mări bugetul și se vor face și niște transferuri. 

- Deci nu crezi că o să plece în cazul unui eșec diseară?
- Nu, nu-l văd. Sunt în obiectiv, nu văd de ce ar pleca.

Ovidiu Herea: „Florinel Coman trece printr-o perioadă foarte bună”

- FCSB pare favorită după parcursul din acest play-off...
- Nu știu dacă pe Giulești poți spune că o echipă e favorită. Știm cu toții ce atmosferă este pe acest stadion. Din punctul meu de vedere nicio echipă care vine pe acest stadion nu e favorită.

- Cine crezi că este cel mai periculos om de la FCSB?
- În momentul de față este Florinel Coman, trece printr-o perioadă foarte bună, a și reușit să marcheze în ultimele meciuri. Îl știu pentru că am fost împreună la Viitorul, știu ce calități are și poate fi un jucător decisiv, mai ales că a trecut peste perioada proastă pe care a avut-o. 

- Ce poate face diferența pentru Rapid în acest meci?
În primul rând atitudinea și suporterii pe care îi are echipa în spate. Nu degeaba se spune că în Giulești publicul este al 12-lea jucător. Atâta timp cât vor fi susținuți de suporteri pot învinge pe oricine. 

45 de goluriîn 183 de meciuri a reușit Ovidiu Herea pentru Rapid

Herea: „Rapid bate 2-1, iar Săpunaru marchează”

- Care crezi că e marea problemă a Rapidului în acest play-off din punct de vedere al jocului?
- Poate a fost acea relaxare a obiectivului îndeplinit. Atunci când îți îndeplinești obiectivul ai tendința să te relaxezi puțin. Poate aici a fost o problemă. Dar, din punctul meu de vedere, Rapid are capacitatea de a putea învinge orice echipă din Liga 1. 

- Marius Șumudică spunea că dacă FCSB va reuși să ia campionatul în an centenar cu Rapid în play-off va fi cea mai mare palma dată pentru rapidiști. Tu ce părere ai?
- Nu știu ce să zic. Nu vreau să comentez declarațiile lui Șumi. Nu știu dacă vor lua cei de la FCSB campionatul. Mai este mult până acolo, mai sunt foarte multe meciuri de jucat. Dar nu cred. Până la urmă pe Rapid trebuie să o intereseze ceea ce are ea de făcut. Cu siguranță vor juca fiecare meci ca să-l câștige. Vom vedea ce va fi.

- Nu este ultima șansă a celor de la FCSB la titlu victoria diseară, ținând cont că Farul a învins CFR și s-a distanțat la 5 puncte?
- Este un meci foarte important și pentru ei, cu toate că eu nu cred că se termină nimic la această partidă. Se va juca în continuare, mai sunt etape și se poate întâmpla orice. Sunt cele mai bune echipe din campionat și se poate întâmpla orice. Orice poate bate pe oricine.

- Ce pronostic dai pentru meciul de diseară?
- Cred că va câștiga Rapidul cu 2-1. Va fi un meci destul de strâns, sper să fie și spectaculos. Sper să fie ocazii multe, iar Rapidul să iasă învingătoare.

- Pe cine vezi să marcheze?
- Pe Săpunaru (n.r. - râde). De obicei a marcat în aceste meciuri, se lipește la gol atunci când joacă împotriva FCSB-ului și sper să o facă și diseară.

VIDEO Ovidiu Herea: „Tinerii renunță prea ușor atunci când dau de greu, de asta nu se adaptează în străinătate”

Citește și alte știri despre Rapid - FCSB: 

Duckadam anunță care e atu-ul celor de la FCSB în meciul cu Rapid: „El e foarte important”
RAPID - FCSB
Duckadam anunță care e atu-ul celor de la FCSB în meciul cu Rapid: „El e foarte important”
Cristian Săpunaru a făcut un anunț de ultimă oră: „Am discutat cu conducerea și am ajuns la un acord”
RAPID
Cristian Săpunaru a făcut un anunț de ultimă oră: „Am discutat cu conducerea și am ajuns la un acord”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România – Japonia 1-1, în turneul final al BJK Cup » Tensiune la Malaga: meciul de dublu decide TOTUL!
Tenis
România – Japonia 1-1, în turneul final al BJK Cup » Tensiune la Malaga: meciul de dublu decide TOTUL!
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Gigi Becali a dat lovitura în mercato: „Nu îndrăzneam să visez la el, dar a fost ieftin”
Superliga
Gigi Becali a dat lovitura în mercato: „Nu îndrăzneam să visez la el, dar a fost ieftin”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează