Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat marti, 16 mai 2023 07:04 / Actualizat marti, 16 mai 2023 09:23
Dan Petrescu (55 de ani) e preocupat să plece din Gruia, iar destinația probabilă e Arabia Saudită sau Qatar. Antrenorul lui CFR Cluj mai e legat prin contract încă un an de Cluj, însă patronul Nelu Varga își dorește și el despărțirea.
Dan Petrescu și Ioan Varga negociau în urmă cu două luni pentru prelungirea colaborării, dar au ajuns acum în pragul despărțirii. Rezultatele slabe și problemele economice ale clubului au făcut ca niciuna dintre părți să nu-și mai dorească o continuare.
Apropiați ai antrenorului povestesc că el negociază deja pentru plecarea din România. Ar exista un interes concret din Arabia Saudită și din Qatar, destinațiile cele mai probabile în momentul acesta. Dan a mai fost în Qatar, la Al Arabi, în 2014, și a rezistat acolo numai șase luni, între iulie și decembrie.
Dan Petrescu se gândește să plece de la CFR Cluj
El a vorbit recent în conferințele de presă despre posibilitatea de a pleca de la Cluj. A invocat contractul care mai e valabil încă un an și a explicat astfel că nu ar putea să demisioneze, pur și simplu, din moment ce mai este legat de club.
Despărțirea nu ar constitui o problemă însă, ar fi ușor de realizat deoarece nici proprietarul CFR-ului, Ioan Varga, nu mai ține să continue alături de Petrescu.
O nouă insolvență la CFR Cluj?
Varga anunțase la un moment dat că-i oferise tehnicianului extinderea contractului până în 2028, dar ideea aceea apăruse într-un moment în care vișiniii se calificaseră în primăvara europeană și erau clasați ca favoriți pentru câștigarea campionatului. Acum au ieșit complet din cursa pentru titlu și sunt în pericol să rateze de tot prezența în cupele europene, ceea ce ar echivala cu un cataclism economic.
Viitorul clubului e unul incert acum, depinde de ceea ce se va petrece în finalul sezonului și în startul stagiunii următoare. Există surse care susțin că societatea va apela din nou la insolvență, o procedură la care a mai recurs în trecut. CFR a încheiat reorganizarea în 2017, atunci când Varga a preluat de la Arpad Paszkany pachetul majoritar de acțiuni, a achitat datorii de șapte milioane de euro și a scos clubul din insolvență.
De atunci, rezultatele au fost grozave în plan intern, cu cinci titluri câștigate, și au fost bune și în cupele europene. Economic, vișiniii s-au afundat încontinuu, au ajuns la datorii de 30 de milioane de euro, valoarea înregistrată în bilanțul de la sfârșitul anului 2022.
„Să vedem dacă-și permite CFR să ne păstreze!"
Despre viitorul nesigur al clubului a vorbit de curând și președintele Cristian Balaj. Într-o declarație de la DigiSport, el s-a referit la posibilitatea ca societatea să scadă cu mult cheltuielile în vara aceasta, pentru a putea supraviețui: „Să vedem dacă CFR și-i va mai permite pe Dan Petrescu și pe Balaj!".
Reducerea costurilor nu va fi ușor de realizat, pentru că cei mai mulți dintre jucători mai au contracte valabile și ar fi greu de convins să rezilieze și să renunțe la bani.
CFR Cluj a ratat o avere
Clujenii nu au mai reușit să câștige titlul tocmai acum, când miza economică era foarte mare. Datorită rezultatelor bune din sezoanele trecute, care au alimentat un coeficient important, CFR ar fi fost cap de serie la tragerea la sorți din primele trei tururi preliminare ale Champions League. Echipa ar fi avut, astfel, un traseu accesibil până în play-off, o fază pentru care UEFA acordă un premiu de cinci milioane de euro.
Vișiniii au mai fost în play-off-ul Champions în sezonul 2019-2020, unul pentru care societatea a încasat 16 milioane de euro doar din premiile UEFA! Trupa lui Petrescu a pierdut atunci duelul cu cehii și a continuat parcursul în grupele Europa League. Anul trecut, în care a evoluat în grupele Conference League, CFR a încasat șapte milioane de euro „bani europeni".