Articol de David Marinescu - Publicat marti, 16 mai 2023 13:43 / Actualizat marti, 16 mai 2023 13:55
Înotătorul David Popovici (18 ani), campion mondial și european la 100 și 200 de metri liber, a susținut azi prima probă a Bacalaureatului pentru olimpici.
Sportivul de la CS Dinamo a susținut prima probă, cea obligatorie a profilului. Cum Popovici a terminat profilul filologie al Colegiului Național „George Coșbuc”, acesta a dat examenul la istorie, potrivit Digi 24.
David Popovici a început azi Bacalaureatul
Examenul are loc la Colegiul Național „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, în județul Prahova, ia David Popovici a ajuns în jurul orei 08:00, cu o oră înainte de startul examenului.
Înotătorul va intra și miercuri în sala de examen, pentru proba la alegere a profilului, Popovici alegând sociologia.
Joi, înotătorul va susține examenul la limba și literatura română. Ulterior, pe 19 mai va fi proba de evaluare a competenţelor lingvistice în limba română și pe 22 și 23 mai vor fi evaluate competențele lingvistice într-o limbă internaţională.
Bacalaureatul Olimpicilor are loc într-o singură unitate de învățământ, în acest an la Vălenii de Munte.
Citește și:
„Merg mai departe" » Ana Bogdan se desparte de Roma cu gânduri pozitive
Steaua vrea antrenor campion mondial » A mai fost pe bancă în România la Minaur Baia Mare
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”