Articol de Andra Mocanu - Publicat marti, 30 mai 2023 12:21 / Actualizat marti, 30 mai 2023 14:15
Romelu Lukaku a venit cu noua lui iubită, Megan Thee Stallion, la nunta lui Lautaro Martinez și Agustina Gandolfo.
Pe 29 mai, la Villa d'Este de lângă lacul Como, a avut loc nunta lui Lautaro Martinez și a Agustinei Gandolfo. La eveniment a fost prezent și colegul lui Lautaro de la Inter, Romelu Lukaku.
GALERIE FOTO. Megan Thee Stallion ar fi noua iubită a lui Romelu Lukaku
Atacantul belgian în vârstă de 30 de ani n-a venit singur. El a fost însoțit de Megan Thee Stallion, o celebră artistă din lumea rapului. „Megan e noua dragoste a lui Lukaku. Cuplul s-a afișat la nunta lui Lautaro”, scrie tuttosport.
Amândoi sunt reprezentanți de Roc Nation, agenția de management și casa de discuri deținută de Jay-Z.
Stallion, 28 de ani, a participat recent și la un meci al lui Inter.
Megan Jovon Ruth Pete (numele ei real) are mai multe premii Grammy în vitrină, cel mai bun artist nou, cel mai bun cântec rap, cea mai bună interpretare rap (toate în 2021).
Lukaku s-a despărțit de Sarah Mens, cu care a fost într-o relație vreme de 5 ani.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”