Articol de Florin Dincă - Publicat luni, 19 iunie 2023 15:35 / Actualizat luni, 19 iunie 2023 18:13
România înfruntă astăzi Elveția, în etapa a patra a preliminariilor pentru Euro 2024. O ocazie bună să ne măsurăm forțele cu favorita principală la câștigarea grupei, o echipă ajunsă între timp printre cele mai puternice din Europa.
- Elveția - România se joacă de la 21:45, liveTEXT&FOTO pe GSP.ro și în direct la Prima TV.
- Se mai joacă azi: Belarus - Kosovo (21:45), Israel - Andorra (21:45);
- „Tricolorii” ocupă în acest moment poziția secundă în grupa I, având două puncte mai puțin decât liderul Elveția. Primele două clasate se califică direct la Campionatul European de anul viitor, competiție găzduită de Germania.
Nu știm exact ce a durut mai tare săptămâna trecută: acel 0-0 chinuit cu Kosovo, naționala unei țări care nu e recunoscută de România și care a apărut pe harta FIFA+UEFA în urmă cu 7 ani, sau conferința relaxată a elvețienilor. Măcar Dan Petrescu se agită, transpiră, depune un pic de efort să transforme echipele din Andorra, Luxemburg și Kosovo în balauri. Shaqiri și Murat Yakin ne râd în nas.
România nu există pe lângă Elveția!
Și au toate motivele s-o facă. Pentru elvețieni, meciul cu România e ca un duel al lui Hagi, pe vremuri, cu Finlanda, Irlanda de Nord sau Țara Galilor. Lejer, fără emoții, vuiește presa dacă fac un pas greșit.
Cine e Elveția asta de are atâtea „grade”? O națională care a ratat doar un singur turneu final din ultimele 10! Adică pe locul 4 și printre forțele Europei. Doar Germania, Franța, Spania și Portugalia o depășesc, singurele care s-au calificat de fiecare dată de la Euro 2004 și până la CM 2022. Perioadă în care România a prins doar două turnee!
Prezențe la turneele finale în perioada 2004-2022
- 10 calificări: Germania, Franța, Portugalia, Spania;
- 9: ELVEȚIA, Anglia, Croația;
- 8: Italia, Olanda;
- 7: Polonia, Rusia, Suedia;
- 6: Cehia, Danemarca;
- 5: Belgia, Grecia;
- 4: Serbia, Ucraina;
- 3: Turcia, Țara Galilor, Slovacia, Austria;
- 2: ROMÂNIA, Islanda, Ungaria, Irlanda;
- 1: Scoția, Slovenia, Macedonia de Nord, Irlanda de Nord, Letonia, Bosnia, Finlanda, Albania, Bulgaria.
Iar naționala condusă de Shaqiri și Xhaka nu face doar act de prezență. Deși nu a atins vârful „Generației de Aur” a României, Elveția de acum s-a dovedit a fi mult mai constantă și înfruntă România după ce a trecut de faza grupelor la ultimele 5 turnee finale: 3 Mondiale și 2 Europene.
Vârful l-au atins chiar la București, pe Arena Națională, la Euro 2020, când au eliminat Franța, campioana mondială en-titre, după un meci incredibil, 3-3 și 5-4 la penalty-uri. Au condus cu 1-0 în prima repriză, după golul lui Seferovic, Franța a întors după pauză, „dublă” Benzema și gol fabulos Pogba. Apoi, Seferovic (81) și Gavranovic (90) au dus meciul în prelungiri. La loviturile de departajare a ratat doar Mbappe.
Rezultatele mari obținute de Elveția la ultimele 10 turnee finale:
- CM 2006: 0-0 cu Franța în grupe;
- CM 2006: 2-0 cu Coreea de Sud în grupe;
- Euro 2008: 2-0 cu Portugalia în grupe;
- CM 2010: 1-0 cu Spania în grupe;
- Euro 2016: 0-0 cu Franța în grupe;
- CM 2018: 1-1 cu Brazilia în grupe;
- Euro 2020: 3-3 și 5-4 la pen. cu Franța în optimi;
- Euro 2020: 1-1 și 1-3 la pen. cu Spania în sferturi.
În această perioadă, România a disputat 6 meciuri la Euro 2008 și Euro 2016, unde a bifat 3 egaluri: 0-0 cu Franța, 1-1 cu Italia și 1-1 cu Elveția, plus 3 înfrângeri: 0-2 cu Olanda, 1-2 cu Franța și eșecul rușinos cu Albania, scor 0-1.
România - cea mai mare prăbușire, Elveția - cea mai puternică ascensiune!
Dacă facem greșeala de a compara ultimele 10 turnee finale (2004-2022) cu precedentele 10 (1984-2002), când România a beneficiat de aportul lui Gică Hagi și al „Generației de Aur”, ne trec frisoane.
Elvețienii ne bat la calificări (9-6), dar și la prezențe în faze eliminatorii (6-4). România de atunci depășește Elveția de acum la un singur capitol: prezențe în sferturi (2-1). „Tricolorii” au ajuns în primele 8 la CM 1994 și Euro 2000, în timp ce adversarii au reușit doar la Euro 2020.
Dimensiunea dezastrului se observă însă când comparăm numărul de prezențe al naționalelor la ultimele 10 turnee cu cel de la precedentele 10. România s-a scufundat de la 6 calificări, între Euro 1984 și CM 2002, la numai 2 între Euro 2004 și CM 2022! Cea mai mare prăbușire din Europa! Doar Scoția ne egalează, de la 5 la o singură prezență!
Culmea, tocmai Elveția e formația cu cea mai puternică ascensiune. De la numai 2 calificări, aceștia au sărit 9! Adică un plus de 7 prezențe față de perioada 1984-2002. Au mai progresat Portugalia (+5) și Polonia (+5), trase de Cristiano Ronaldo și Robert Lewandowski. Și naționala Croației are un plus de 6 turnee, însă în perioada precedentă nu exista la primele 6 turnee, fiind parte din Iugoslavia.
Prezențe la turneele finale în perioada 1984-2002
- 10 calificări: Germania;
- 9: Spania;
- 8: Italia, Danemarca, Anglia;
- 7: Olanda, Belgia, Franța, Rusia;
- 6: ROMÂNIA;
- 5: Suedia, Portugalia, Scoția;
- 4: Irlanda, Serbia, Bulgaria;
- 3: Croația, Cehia, Turcia, Norvegia;
- 2: ELVEȚIA, Polonia, Austria, Slovenia;
- 1: Grecia, Ungaria, Irlanda de Nord.
Nu și-au bătut joc de Nations League
Spre deosebire de România, care n-a luat în serios niciodată Liga Națiunilor, competiția introdusă de UEFA pentru a înlocui amicalele, Elveția se menține la nivel înalt. „Tricolorii” au promovat la artificial după primul sezon din C în B, când UEFA a adjustat sistemul, s-au menținut în al doilea și au retrogradat înapoi în C în al treilea.
De partea cealaltă, rivalii noștri sunt în prima ligă încă de la debut! Și au obținut rezultate remarcabile:
- 5-2 cu Belgia;
- 1-1 cu Germania;
- 3-3 cu Germania;
- 1-1 cu Spania;
- 1-0 cu Portugalia;
- 2-1 cu Spania.
La prima ediție s-au calificat chiar la turneul final din Portugalia, unde au pierdut în semifinale în fața gazdelor, scor 1-3, și în finala mică, 0-0 și 5-6 la penalty-uri cu Anglia.
Lot plin de vedete
România suferă la capitolul jucători de top. A încheiat sezonul trecut cu numai 5 jucători în primele 5 campionate din Europa: Ștefan Radu (Lazio), Ciprian Tătărușanu (AC Milan), Răzvan Marin (Empoli), Vlad Chiricheș (Cremonese) și Ionuț Radu (Auxerre). Nici măcar unul dintre ei nu a prins lotul lui Iordănescu: primii doi erau retrași de la națională, iar ceilalți s-au accidentat înainte de convocare.
România e nevoită să joace în Elveția cu a patra variantă de portar! Tătărușanu, care ar fi fost în continuare titular, s-a retras în 2020, iar Ionuț Radu și Florin Niță, ultimii titulari, s-au „rupt” la finalul sezonului.
De partea cealaltă, Elveția ne așteaptă cu adevărate staruri: Yann Sommer, titular și campion cu Bayern Munchen, Manuel Akanji, câștigător al Ligii Campionilor cu Manchester City, Fabian Schar de la revelația Newcastle și Granit Xhaka de la Arsenal, plus Xherdan Shaqiri, acum la Chicago Fire în MLS, dar care a evoluat la Bayern, Inter, Liverpool și Lyon! Ar putea forma un lot doar cu jucători din primele 5 ligi!
VIDEO. Totul despre Elveția - România:
Citește mai multe știri despre Elveția - România:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”