Articol de Eduard Apostol, Cristi Preda (foto) - Publicat duminica, 02 iulie 2023 19:59 / Actualizat luni, 17 iulie 2023 11:36
Trimișii GSP în Slovenia au surprins momente inedite la meciul amical pierdut de Dinamo, 0-1, cu Zalaegerszeg (locul 9 în prima divizie sezonul trecut).
- Reporterul GSP Eduard Apostol și fotoreporterul Cristi Preda sunt în Slovenia și transmit toate informațiile de la amicalul lui Dinamo.
Burcă, birou improvizat
Abia revenit din țară, unde a participat la cursurile pentru obținerea licenței PRO; Ovidiu Burcă a fost în centrul atenției la al doilea amical disputat de Dinamo în această vară. Antrenorul „câinilor” a improvizat un birou pe treptele de beton ale vestiarelor și a notat de zor. Înaintea meciului a discutat cu fiecare fotbalist în parte, aproximativ un minut.
A rămas la fel de activ și după fluierul de start. Burcă a strigat către jucători, le-a cerut să păstreze distanțele dintre compartimente și să facă presing pe tot terenul.
Vizitator-surpriză la Dinamo - Zalaegerszeg: „Ce miliardar o fi?!”
În căutarea atragerii unor noi surse de finanțare la club, dinamoviștii au avut parte azi de vizita-surpriză a unui multimilionar român.
Cătălin Mișu, patronul firmei Regata, și-a făcut apariția la amicalul lui Dinamo. S-a salutat cu Iulian Mihăescu, fiind cunoștințe vechi, apoi s-a întreținut amical cu Andrei Nicolescu. Prezent în Slovenia, el a venit să urmărească meciul.
Dinamoviștii au reacționat surprinși în momentul în care i-au văzut bolidul, un Mercedes Maybach S580, parcat lângă stadion: „Ce miliardar o veni la meciul nostru?”.
Prețul unui Mercedes Maybach S580 pornește de la 200.000 de euro.
Președintele a intrat la joc
Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a jonglat cu mingea, până să iasă echipa la antrenamentul premergător partidei. Apoi, a vrut să încerce emoțiile unui goalkeeper, stând între buturi, la seria de penalty-uri executată de Dujmovic.
Lotul lui Dinamo din cantonament:
- Portari: Denis Oncescu, Filip Dujmovic, Adnan Golubovic
- Fundași: Quentin Bena, Gabriel Moura, Alin Buleică, David Irimia, Geani Crețu, Răzvan Patriche, Deniz Giafer, Ricardo Grigore, Costin Amzăr
- Mijlocași: Iulian Roșu, Dani Iglesias, Gorka Larrucea, Andrei Florescu, Ionuț Borcea, Cristian Ionescu, Alex Irimia, Nelut Roșu, Ahmed Bani, Antonio Bordușanu
- Atacanți: Cătălin Țîră, Alexandru Pop, Lamine Ghezali, Hakim Abdallah, Gonçalo Gregorio.
Citește și alte știri despre Dinamo:
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora