Articol de GSP - Publicat marti, 04 iulie 2023 12:36 / Actualizat marti, 04 iulie 2023 13:26
Napoli renunță la pista Radu Drăgușin (21 de ani) și se concentrează pe Giorgio Scalvini (19 ani). Atalanta are însă pretenții mari pentru internaționalul italian de tineret și vrea 50 de milioane de euro.
Napoli l-a pierdut pe Kim Min-jae, pentru care Bayern va achita clauza de reziliere de 50 de milioane de euro, și continuă castingul pentru înlocuirea stoperului sud-coreean. Pe lista campioanei Italiei s-a aflat și Radu Drăgușin, așa cum a dezvăluit Calciomercato.com, dar prețul de Genoa pentru fundașul român, 40 de milioane, a făcut ca negocierile nici să nu existe.
În aceste condiții, formația azzurra a decis să abandoneze pista Drăgușin, Gazzetta dello Sport prezentând în ediția de astăzi ce variante ia în calcul patronul De Laurentiis.
Și Manchester United îl dorește pe Giorgio Scalvini, de la Atalanta
„Totul pentru Scalvini. Napoli încearcă transferul internaționalului italian de tineret, însă Atalanta cere 50 de milioane”, titrează cotidianul roz. Pretențiile bergamascilor sunt mari și echipa lui Rudi Garcia așteaptă să mai treacă zile în mercato pentru a-i scădea prețul. Giorgio are numai 19 ani și Atalanta a primit deja pentru el mai multe oferte din Europa, între care și Manchester United.
Napoli nu poate rivaliza ca putere financiară cu niciun club important englez și, deocamdată, negocierile nu au demarat, notează aceeași Gazzetta dello Sport.
Back-up-urile Robin Le Normand și Max Kilman
Sursa citată specifică faptul că pe lista lui De Laurentiis ar exista deja două variante de back-up la Scalvini, iar Drăgușin nu mai figurează printre ele. Este vorba despre Robin Le Normand, stoperul spaniol de 26 de ani, de la Real Sociedad, și despre Max Kilman, de aceeași vârstă, englez cu origini ucrainene, de la Wolverhampton.
Cele două cluburi nu ar fi dispuse să-i vândă decât la sume de cel puțin 40 de milioane de euro. Exact cât a vrut și Genoa ca să se despartă de internaționalul român.
4 goluriîn 40 de meciuri disputate în Serie A și Coppa Italia are Radu Drăgușin în sezonul trecut la Genoa
VIDEO. Florin Manea, despre Radu Drăgușin: „Genoa a refuzat 25 milioane euro pentru Drăgușin”
Citește și:
Sadio Mane, direcția Arabia Saudită! Ar putea fi coechipier cu Cristiano Ronaldo
Imediat după transferul la Liverpool, Szoboszlai a primit un mesaj de 4 cuvinte de la iubită
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”