Articol de Adrian Jitea - Publicat marti, 04 iulie 2023 19:10 / Actualizat marti, 04 iulie 2023 19:24
Ioan Varga, finanțatorul celor de la CFR Cluj, spune că a primit o ofertă importantă pentru atacantul Daniel Bîrligea (23 de ani). Transferul este blocat momentan de modul în care suma ar urma să fie plătită.
Daniel Bîrligea a fost om de bază pentru CFR Cluj în stagiunea precedentă. Elibigil și pentru regula U21 în acel moment, atacantul a marcat 9 goluri în 38 de apariții, în toate competițiile.
Crescut la Palermo, vorbitor de limbă italiană, Bîrligea s-ar putea întoarce în Peninsulă. Clubul care îl dorește ar fi Parma. Acolo ar deveni coleg cu Valentin Mihăilă și cu Dennis Man.
CFR Cluj a primit o ofertă pentru Bîrligea
„Da, e adevărat că avem o propunere din Italia pentru Bîrligea. Nu vă pot spune numele echipei. Nu ar fi corect să facem asta. Interes e din mai multe părți, dar oferta concretă e din Italia.
Însă, în acest moment, eu nu cred că datele problemei sunt în favoarea noastră, așa cum le-au prezentat dânșii.
În aceste condiții, nu cred că putem realiza transferul, dar este o chestiune de negocieri, așa cum e normal. Vom vedea ce se întâmplă pe parcurs”, a spus Ioan Varga, potrivit digisport.ro.
Oferta inițială ar fi fost, potrivit sursei citate, de un milion de euro în acest moment, pentru un împrumut de un sezon, și alte eventuale 6 milioane la finalul stagiunii 2023/2024. Varga ar dori o altă proporție, 3 milioane acum pentru împrumut și alte 4 vara următoare pentru transferul definitiv.
Bîrligea, doar pe bancă la amicalul cu FC Brașov
Daniel Bîrligea a făcut parte din lotul României U21 de la Campionatul European de tineret. Proaspăt revenit la antrenamente, sub comanda lui Mandorlini, nu a fost folosit în meciul amical câștigat de CFR Cluj cu 3-1 în fața lui FC Brașov.
Bîrligea și Petrila, cei doi internaționalei U21, au urmărit partida de pe banca de rezerve.
Bursa transferurilor la CFR Cluj:
- Antrenor: Andrea Mandorlini (nou)
- Veniri: Philip Otele (UTA Arad), Cătălin Căbuz (Chindia), Vasile Mogoș (Crotone)
- Reveniri: Jefté Betancor (Pafos), Otto Hindrich (Kisvárda), Zé Gomes (U Cluj), Sergiu Buș (Chindia), Ionuț Rusu (Ripensia), Denis Rusu (Șoimii Lipova), Sebastian Serediuc (Poli Timișoara), Alex Militaru (Unirea Dej)
- Plecări: Christopher Braun (Rapid), Mihai Bordeianu (U Cluj), Denis Kolinger (Velje), Alex Militaru (Poli Iași), Zé Gomes (Ethnikos Achna FC), Gabriel Debeljuh (liber), Anton Maglica (liber), Karlo Brucic (liber)
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
CFR Cluj, transfer-surpriză! A semnat cu un internațional român: jucătorul a fost deja prezentat
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”