FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Răscoală la Dinamo?! Tot mai mulți opozanți pentru Nicolescu și Voicu: „E un talmeș-balmeș, nu mai ține! Pe buzele tuturor sunt doar două cuvinte”

Andrei Nicolescu și Eugen Voicu nu au viață ușoară la Dinamo
Andrei Nicolescu și Eugen Voicu nu au viață ușoară la Dinamo

Articol de - Publicat vineri, 14 iulie 2023 08:57 / Actualizat vineri, 14 iulie 2023 10:50

Adrian Motoacă, fost medic la Dinamo, membru fondator al asociației „Dinamo Socios”, un ONG înființat în 2023 care-și propune ajutorarea clubului, a vorbit pe larg despre tentativele noilor acționari, Andrei Nicolescu și Eugen Voicu, de a-i convinge pe suporteri să doneze bani prin intermediul campaniei de crowdfunding de pe platforma „SeedBlink”.

Invitat săptămâna aceasta la GSP Live, unde, printre altele, a dezvăluit condițiile inumane pe care juniorii din academia clubului le îndură chiar si după instalarea noului acționariat, doctorul Adrian Motoacă a pus la îndoială strategia cu care Andrei Nicolescu si Eugen Voicu „defilează” de câteva săptămâni prin fața fanilor dinamoviști.

Acesta considera că limbajul corporatist al celor doi oameni de afaceri nu face decât să îndepărteze suporterul de rând de echipă și pune sub semnul întrebării utilitatea respectivei campanii de donații promovate de oamenii din fruntea Red&White.

Dorin Iacob, atac la acționarii Red&White: „Sunt investitori care vor să vină la Dinamo, dar nu sunt primiți. Dinamo este într-o zonă riscantă în continuare”
Dinamo
Dorin Iacob, atac la acționarii Red&White: „Sunt investitori care vor să vină la Dinamo, dar nu sunt primiți. Dinamo este într-o zonă riscantă în continuare”

Adrian Motoacă nu crede în discursul lui Voicu și Nicolescu: „Nu mai ține! E un talmeș-balmeș”

„Nu cred că mai ține la suporterul dinamovist! Poate ține în mediul de afaceri. Domnul Voicu și domnul Nicolescu vorbesc foarte frumos, terminologia lor e foarte frumoasă, dar e frumoasă pentru cei care o înțeleg! 

Pentru foarte mulți, e un talmeș-balmeș, iar pe buzele tuturor se află doar cuvintele «know-how», apoi încep glumele cu «bau-bau», «hau-hau» și mai știu eu ce. Suporterul de rând, suporterul de la țară, fără prea multă școală, nu prea mai are răbdarea necesară la momentul ăsta, după atâția ani de chin pe la Dinamo!

Și, oricum, nici nu cred că acest lucru te poate ajuta în altă parte decât într-un mediu de afaceri, adică strict în zona din care vin dumnealor”, a comentat Motoacă, în emisiunea moderată de Costin Ștucan.

Doctorul Motoacă a prezentat care sunt disensiunile dintre grupările de suporteri de la Dinamo

Precaut, doctorul specializat în medicină sportivă afirmă că e la curent cu tendințele de consum din rândul fanilor dinamoviști și aduce apoi în discuție câteva dintre piedicile pe care asociația din care face parte le-a primit dinspre DDB sau dinspre „oamenii de casă” ai noilor acționari.

„Eu mă uit la asociația noastră. Noi avem niște acțiuni la vedere, le-am și listat pe Facebook, și sunt oameni care doar aplaudă și spun: «Felicitări!».

Au fost oameni care ne-au atacat vehement încă de la început, oameni din DDB ne-au atacat, ne-au făcut un site fals, sunt alții pe la Radio Dinamo sau mai știu eu pe unde care acuză că «ce bani am dat noi pentru Dinamo». 

Să mă ierte Dumnezeu, dar am plecat la drum 20 de oameni... Primele acțiuni au fost făcute cu mii de euro din buzunarele acestor oameni și noi am fost acuzați că n-am cumpărat tricoul programului DDB?! 

Deși lucrul ăsta chiar s-a întâmplat! Am fost atacați de un membru al peluzei - nu-i dau numele, că nu e frumos - dar am prezentat pe Facebook cum «Dinamo Socios» a cumpărat un tricou pentru acțiunea «Om la om», cea de la promovarea echipei în Liga 1. Dar noi am achitat tricoul și am virat banii spre DDB!”, spune Motoacă. 

Adrian Motoacă, despre intențiile «Dinamo Socios»: „Să fim un «pansament» acolo unde eșuează alții”

Motoacă i-a dezvălui apoi lui Ștucan:

„Noi nu avem nimic cu nimeni și am declarat întotdeauna că vrem să fim un liant, să fim un «pansament» acolo unde eșuează alții. 

Într-adevăr, nu gestionam fondurile celor din DDB sau cele avute de ADPD înainte, (…) dar suntem o entitate înregistrată internațional, un ONG sportiv care este dedicat numai acțiunilor către clubul Dinamo. De 1 iunie, asociația noastră a cadorisit 553 de copii. 

Mulți ne-au contestat, ne-au spus că ce căutam noi să ducem cadouri copiilor de la clubul lui Badea… Dom’le, și ei sunt tot dinamoviști! Asociația noastră se leagă de entitatea Dinamo, fie că este CS, FC sau AS FC, noi ne-am organizat în așa fel încât să nu facem diferențe”, a precizat Adrian Motoacă. 

Răscoală la Dinamo?! Tot mai mulți opozanți pentru Nicolescu și Voicu: „E un talmeș-balmeș, nu mai ține! Pe buzele tuturor sunt doar două cuvinte”
Adrian Motoacă / foto: Arhivă GSP

„Conducerea va avea de suferit dacă-l martirizează pe Vlad Iacob”

Cât despre războiul intern în plină desfășurare de la Dinamo, Motoacă e de părere că Eugen Voicu și Niculescu fac o mare greșeală încercând să-l îndepărteze pe Vlad Iacob din funcția de administrator special:

„Mi se pare că Vlad Iacob are o mare trecere în rândul suporterilor și cred că, dacă e martirizat, noua conducere va avea foarte mult de suferit. Daunele se vor vedea, cel mai probabil, după acest război pe care eu nu-l consider necesar la Dinamo”.

VIDEO Dezvăluiri despre condițiile în care se antrenează juniorii lui Dinamo: „Beau apă de la o cișmea. Au o ladă frigorifică făcută din polistiren”

Citește și alte știri despre Dinamo:

EXCLUSIV Dorin Iacob, atac la acționarii Red&White: „Sunt investitori care vor să vină la Dinamo, dar nu sunt primiți. Dinamo este într-o zonă riscantă în continuare”

EXCLUSIV Consecințe devastatoare la Dinamo după decizia de azi! Nicolescu&Voicu sunt obligați să scoată din buzunar sume URIAȘE într-un timp foarte scurt!

Acționarul lui Dinamo anunță schimbarea lui Vlad Iacob: „Am convocat Adunarea Generală”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (22)
creeperno534
creeperno534  •  14 Iulie 2023, 22:55

20 de oameni sunt multi opozanti?

catalin.palcu
catalin.palcu  •  14 Iulie 2023, 20:22

Cica ei ajuta clubul Dinamo sprijinind in nu stiu ce fel copiii de la FC Nicu Badea. Doctore, tu te auzi ce spui ?? Daca esti dinamovist, te interesezi de FC Dinamo din prima liga. Clubul sportiv are resursele lui de la buget, nu le trebuie lor ajutorul suporterilor . Iar Dinamo-Badea e o abominatie

lapusneanul
lapusneanul  •  14 Iulie 2023, 13:29

hahaha, în fiecare zi se întâmplă ceva la Dinamo, ieri a fost război civil, astăzi e răscoala, mâine.....sa vedem ce o sa fie...după ce citești astfel de articole nu ai cum sa nu te întrebi, de ce Dinamo are ....presa rea iar alte echipe are presa bună?..as bănui de ce, dar nu pot sa spun ca sa nu primesc vreo suspendare..:)

Vezi toate comentariile (22)
Comentează