Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 26 mai 2008 00:00
Preşedintele executiv al lui Dinamo a oferit garanţii ieri că nici un jucător important al roş-albilor nu va părăsi clubul în vară.
Dănciulescu, Bratu, Cristea, Moţi şi Lobonţ. Aceştia sînt jucătorii consideraţi de Cristi Borcea vitali pentru Dinamo în sezonul viitor, iar preşedintele executiv bagă mîna-n foc că nici unul dintre cei 5 nu va pleca în această vară.
“Indiferent de sumă, sînt netransferabili! Repet: indiferent de sumă!”, a zis ieri Borcea.
“Din punctul meu de vedere, şi ştiu sigur că asta este şi opinia celorlalţi colegi acţionari, nu pleacă nici unul dintre jucătorii cu greutate de la Dinamo. Vrem să ne ducem în Champions League, nu să ne ruinăm echipa!”, a continuat Borcea.
El a recunoscut că şefii CFR-ului insistă pentru transferurile lui Dănciulescu şi Cristea în Gruia: “Nu-i vindem! Păi, ce, sînt nebun, să întăresc contracandidate la titlu sau să-i dau pe cei mai buni?! Nu-s sinucigaş, valorile rămîn în Ştefan cel Mare”. Şi Iuliu Mureşan a recunoscut: “Am făcut o ultimă încercare de a-i lua pe cei doi, dar Borcea ne-a spus că nu renunţă la ei nici în ruptul capului”.
Îl contrează pe Mircea Rednic: “Unde să joace Pieroni?”Deşi Mircea Rednic (foto) îl vizează pe atacantul belgian Luigi Pieroni (28 de ani) pentru un transfer, iar diverşi impresari fac multe propuneri de jucători, Borcea a anunţat ieri: “Lotul nostru actual este de nivel european, aşa că nu-l luăm nici pe Ruud van Nistelrooy dacă ne este propus şi el e de acord să vină! Unde să joace Pieroni? Mai avem 5 atacanţi de clasă, Dănciulescu, Bratu, Zicu, Andrei Cristea şi Miranda”.
“Contra e bine venit oricînd”
Dinamo este pregătită financiar să îndeplinească dorinţele financiare ale lui Cosmin Contra (32 de ani) dacă acesta va dori să se întoarcă în Liga 1. Internaţionalului i-a expirat contractul cu Getafe şi va decide după Euro unde va juca în viitorul sezon. Posibil să continue în Spania sau să meargă în Germania, dar şi Poli Timişoara e interesată, alături de “cîini”, de serviciile lui. Cristi Borcea a declarat ieri: “Cosmin e bine venit oricînd. Este fost fotbalist de prestigiu al lui Dinamo şi cînd va dori să se întoarcă în România, îi vom face o ofertă concretă”.