Articol de Vlad Nedelea, Adrian Duţă, Iosif Popescu (video) - Publicat luni, 31 iulie 2023 15:26 / Actualizat luni, 31 iulie 2023 15:42
Gigi Becali, patronul de la FCSB, susține că a avut oferte de câte două milioane de euro pentru Andrei Cordea (24 de ani, extremă dreapta) și Joyskim Dawa (27 de ani, fundaș central).
Latifundiarul a declarat că le-a refuzat și a cerut câte 3 milioane de euro pentru fiecare dintre cei doi jucători. Cordea ar fi stârnit interes din Arabia Saudită, Dawa din Grecia. Becali susține că o echipă s-a interesat și de Malcom Edjouma, pentru care a cerut un milion de euro.
VIDEO. Gigi Becali: „Am primit oferte de două milioane pentru Dawa și Cordea”
„Avem ofertă pentru Edjouma. «Dar dați un milion? M-a costat pe mine 600.000 - 700.000 de euro. Ori dați tot un milion acum, ori dați un milion jumate peste un an jumate, adică 500.000 împrumutul și 1 milion transferul. Vali Gheorghe e liber, ca toți oamenii, dar nu îl las să plece gratis.
Ngezana trbuie să se mai acomodeze. Dawa s-a acomodat și e cel mai bun fundaș din România. A avut ofertă din Grecia. Vor să dea două milioane, nu îl dau. Vreau 3. Cordea are ofertă de 2 milioane din Arabia, eu vreau 3. Eu sunt Becali, vreau milioane”, a declarat Gigi Becali.
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”