Articol de Viorel Tudorache - Publicat sambata, 05 august 2023 06:02 / Actualizat sambata, 05 august 2023 06:27
Dinamo caută sâmbătă primele puncte de la revenirea în Superliga, la Mediaș, cu U Cluj, contra echipei care a retrogradat-o anul trecut în Liga 2, pentru prima dată în istorie, după o dublă de baraj, care a provocat multă suferință în Ștefan cel Mare.
- U Cluj - Dinamo, duel din etapa #4 a Superligii, se joacă la Mediaș, sâmbătă, 5 august, de la 21:30, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1
Pe 29 mai 2022, Dinamo a picat pentru prima dată în istorie în "B". Considerați mari favoriți înaintea barajului de menținere/promovare, "câinii" pregătiți de Dusan Uhrin jr. au pierdut surprinzător, scor 2-0, prima manșa, pe Cluj Arena (goluri Remacle și Boinciuc), iar retrogradarea s-a produs în returul din Groapă, terminat 1-1 (Morar/Tescan).
La 14 luni de la barajul memorabil, Eric Linkar (44 de ani), antrenorul care a readus-o pe U Cluj în Liga 1 după 7 ani, consideră că balanța înclină astăzi în favoarea "Șepcilor roșii".
Erik Lincar: „U Cluj are prima șansă cu Dinamo"
„Povestea acelui baraj a fost, a trecut un an și ceva de atunci. Pentru mine, sincer, a fost o surpriză că Dinamo a reușit să revină atât de repede în Liga 1, ținând cont de problemele financiare cu care s-a confruntat, lotul destul de subțire la nivelul Ligii 2. Fără a putea face transferuri în iarnă.
În momentul de față, consider că prima șansă o au, cu siguranță, cei de la Universitatea Cluj. Aici vorbim despre experiența lotului, de jucătorii valoroși pe care i-a transferat. În timp ce Dinamo încearcă să închege o echipă, să integreze jucătorii nou-veniți, chiar dacă are o anumită omogenitate, rămânând mulți jucători care au promovat din Liga 2", a declarat Lincar, în prezent antrenor la Chiajna, pentru GSP.
Lincar crede că „Șepcile roșii" pot fi revelația acestui campionat: „U Cluj a investit foarte mult, poate are un buget dublu față de anul trecut. Până la urmă, banii sunt foarte importanți în fotbal, și atunci e normal să-și dorească mai mult în acest sezon.
Drumul spre play-off e lung. Eu văd favorite aceleași echipe care au fost și anul trecut în primele șase locuri. Dar poate să apară și o surpriză. Că o fi U Cluj, Hermannstadt sau altă echipă rămâne de văzut".
Universitatea Cluj s-a transformat foarte mult față de momentul promovării. Pe lângă Chipciu sau Bic, aduși la începutul campionului trecut, anul ăsta au fost transferați 6-8 jucători cu experiență. Dinamo n-ar trebui să aibă probleme cu retrogradarea, depinde de transferurile pe care le vor face
- Erik Lincar, antrenor Concordia Chiajna
Ovidiu Sabău: „U Cluj este mult peste Dinamo”
De asemenea, Ovidiu Sabău (55 de ani), fostul antrenor al „studenților" din finalul sezonului trecut, e de părere că la ora actuală U Cluj este mult peste Dinamo.
„U Cluj are calitate, jucători cu multă experiență, dar și valoroși și foarte, foarte serioși. Începând de la Chipciu, Nistor, Mitrea, Vătăjelu. Nu se compară, în momentul de față e mult peste Dinamo. Eu văd U Cluj pe locurile 7-9, nu știu dacă e pregătită încă pentru play-off. Poate fi surpriza plăcută a campionatului", a precizat fostul internațional lansat în fotbalul mareu de U Cluj și consacrat la Dinamo.
Ovidiu Sabău: „Dinamo are identitate, dar e prea naivă”
În privința lui Dinamo, Sabău crede că Ovidiu Burcă mai are nevoie de întăriri.
„Chiar dacă a pierdut în primele trei etape, Dinamo a arătat că are o identitate, încearcă să joace, să construiască. Poate că uneori a fost naivă, prea încrezătoare în posesie, în jocul combinativ.
E bine până faci puncte să joci puțin mai echilibrat, să nu te descoperi prea mult în apărare. Dinamo mai are nevoie de ceva jucători, să aibă liniște.
Burcă e un antrenor pe care îl apreciez foarte mult, dar trebuie să adune puncte, pentru că dacă tot pierzi, tot pierzi, se pierde încrederea. Iar când lucrurile nu merg apar și nemulțumirile în echipă", a concluzionat Neluțu.
Cred că după ce își rezolvă problemele, Dinamo va fi o echipă de locurile 9-11. Nu cred că este echipă de retrogradare. Arată bine și cred că jucătorii nou-veniți vor ridica nivelul echipei
- Ovidiu Sabău, antrenor
Cum au arătat echipele Dinamo și U Cluj la meciurile de baraj pentru menținere/promovare din 2022
Tur, 21 mai 2022, Cluj Arena
U CLUJ - DINAMO 2-0 (Remacle 14, Boiciuc 83)
U CLUJ: Gorcea - Romeo (81 Gugu), Ilie, Ispas, Pîrvulescu (39 M. Dobrescu) - I. Filip, Pires - Tescan (81 Ribeiro), Remacle (68 Balgiu), Ely Fernandes - Boiciuc
REZERVE: Păun, Hofman, Vomir, Haită, V. Alexandru
ANTRENOR: Erik Lincar
DINAMO: Eșanu - Moura, Carp, Aloe (41 Patriche), Filip - Răuță (58 Morar), Pierret - Bordușanu (58 G. Crețu), Matei, Torje - Irobiso
REZERVE: Fara, Radu, Jovanovic, Ivanov, Bani, Mihaiu
ANTRENOR: Dusan Uhrin jr.
Arbitru: Cătălin Popa
Retur, 29 mai 2022, stadion Dinamo
DINAMO - U CLUJ 1-1
DINAMO: Eșanu - G. Crețu (64 A. Bani), Carp, Aloe, A. Radu (73 St. Filip) - Torje, Pierret, Grădinaru - Morar (64 Ivanovski), Irobiso, C. Matei (73 J. Rodriguez)
REZERVE: Figueiredo, Moura, Jovanovic, Al. Răuță, Bordușanu
ANTRENOR: Dusan Uhrin Jr.
U CLUJ: Gorcea - R. Romeo, Fl. Ilie, D. Ispas, M. Dobrescu - R. Pires (90 Gugu), I. Filip, Remacle (79 Haită) - Ribeiro (46 Pîrvulescu), Boiciuc, Tescan (65 Balgiu)
REZERVE: A. Păun - Alarcon, Vomir, V. Alexandru, Hofman
ANTRENOR: Erik Lincar
Arbitru: Adrian Cojocaru
Citește și alte articole:
Ofertă-șoc în Superligă: „Ne dau 10,5 milioane de euro!” » Când se poate încheia afacerea
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”