Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat duminica, 06 august 2023 14:20 / Actualizat duminica, 06 august 2023 14:59
FCU Craiova s-a impus în deplasarea de la Botoșani, scor 1-0. Sunt primele puncte ale oltenilor în acest sezon ♦ Analiză VAR de zece minute și un penalty anulat eronat, unicul gol al meciului marcat în al 14-lea minut de prelungiri, circ și „galben” pentru Marius Croitoru, care n-a mai câștigat de 20 de meciuri în SuperLigă
1. Dican și-a încercat norocul cu un șut de la mare distanță. Popa a respins în față, direct la Mihai Roman II. Atacantul Botoșaniului a recentrat în fața porții. Lorenzo Paramatti a blocat cu mâna, iar Iulian Călin a fluierat lovitură de la 11 metri.
Dar asistentul Ovidiu Artene a ridicat fanionul. Călin și-a schimbat decizia în ofsaid și-a intervenit VAR-ul, condus de Horia Mladinovici.
Analiza a început la minutul 29:55 și-a durat până la 40:13, iar decizia a fost ofsaid. Eronată din punctul de vedere al lui Ion Crăciunescu, fost arbitru internațional.
2. În al 14-lea minut al prelungirilor primei părți, Sidibe a recuperat o minge în suprafața de pedeapsă adversă, a pasat printre 3 apărători și l-a lăsat pe Bauza în poziție perfectă de finalizare, marcând pentru 0-1.
Florin Răducioiu l-a criticat pe Dican, stoperul de la Botoșani care a greșit decisiv la unicul gol al meciului:
"Domnule Dican, sper să ne asculți. Data viitoare, ascultă-mă pe mine, degajează, mie mi-a zis Baresi. Dă în tribune. Nu da acolo o pasă periculoasă, s-a întâmplat să ia golul. Fără rușine, Franco Baresi o făcea".
3. În minutul 75, David Gabriel (20 de ani), mijlocașul gazdelor, a încercat să țină în teren un balon. Nu s-a putut opri și a dat peste unul dintre copiii de mingi. Puștiul s-a lovit de o bordură de beton și a resimțit șocul.
Camerele TV l-au surprins cu o grimasă evidentă de durere în zona șoldului, apoi a fost transportat de doi asistenți medicali la salvarea prezentă la stadion pentru a primi îngrijiri medicale.
4. Marius Croitoru și FC Botoșani continuă să ia la mișto Federația Română de Fotbal!
Director sportiv în acte, antrenor principal fără licență în realitate, Croitoru a dat indicații tot meciul mai mult decât "principalul" oficial, Mihai Ciobanu, a urlat la jucători, a protestat la deciziile arbitrului și-a fost avertizat pentru comportamentul său.
În minutul 77, "centralul" Călin i-a dat "galben" pentru proteste, fiind la al treilea cartonaș galben în acest sezon de SuperLigă.
5. Prima victorie pentru Nicolae Dică la FCU Craiova, dar și prima victorie pentru echipă în actualul sezon le-a dat puteri oltenilor.
Obiectivul e play-off-ul, avem toate condițiile. Sunt jucători buni, dar trebuie să evoluăm ca o echipă. Am avut atitudine bună, băieții s-au dăruit. Ne-am creat 6-7 ocazii și am înscris un gol. Marcăm foarte puțin. Trebuie să fim mai concentrați la finalizare
Nicolae Dică, antrenor FCU Craiova
6. Marius Croitoru are zilele numărate la Botoșani, Valeriu Iftime ia în serios schimbarea antrenorului!
"Nu ştiu cât poate câştiga dacă ţipă. La ţipat suntem buni toţi şi nu facem ceva în timpul meciului. Parcă nu suntem devotaţi, să punem capul, suntem slabi. E al treilea meci slab dintre cele patru. E un semnal de alarmă, mai multe nu pot să spun", a declarat patronul după meci.
7. Căpitanul celor de la FCU Craiova, Vlad Achim, îi cheamă pe fani înapoi la stadion și promite un sezon mai bun decât precedentul.
"E un lucru anormal ce se întâmplă. Poate e dezamăgire, poate e și acea decizie a instanței, care pentru mine nu are nicio valoare. Vreau să le transmit că situația nu e atât de gravă pe cât pare. Am început prost, dar acest club a mers doar în sus de la dezafiliere", spune Achim.
Peluza Sud 1997 și-a suspendat momentan susținerea față de echipă. Doar 2 fani au fost la Botoșani.
8. Pe 30 octombrie 2022, în UTA Arad - FC Argeș 0-1, Marius Croitoru obținea ultimul succes în Liga 1! A fost singura victorie reușită de Croitoru în ultimele 21 de meciuri ca antrenor în campionat, în rest 10 remize și 10 înfrângeri!
"Mă mir că mai ești prin prima ligă în condițiile astea. Croitoru era acum doi ani pe cai mari, pe niște cai chiar foarte mari, acum abia dacă mai călărește un ponei", a comentat Basarab Panduru la Orange Sport.
9. În urmă cu aproape 5 ani, în 2018, atacantul Eduard Florescu (26) debuta în Liga 1 într-o partidă împotriva celor de la FCSB, scor 2-2. Meciul de sâmbătă, împotriva celor de la FCU Craiova 1948, a însemnat apariția cu numărul 100 pe prima scenă fotbalistică din România.
În toată această perioadă, Florescu a jucat la FC Botoșani și CSU Craiova, adunând 8 goluri și 3 pase de gol.
10. Fără victorie în actualul sezon, cu două egaluri și două înfrângeri, Mihai Ciobanu, antrenorul din acte al moldovenilor, cere întăriri:
"Suntem nemulţumiţi că în multe momente avem ocazii, dar nu reuşim să marcăm. E început de campionat, suntem pe minus. Avem nevoie de un golgheter care să marcheze 25 de goluri pe campionat. Nu trebuie să tratăm lucrurile superficial".
Jean Vlădoiu n-are milă de Marius Croitoru: „Să mă ferească Dumnezeu să mai lucrez cu asemenea antrenor! Nu mi-a plăcut absolut nimic”
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”