Articol de Adrian Jitea - Publicat sambata, 12 august 2023 21:02 / Actualizat sambata, 12 august 2023 22:02
U Cluj a remizat în deplasarea cu Oțelul, scor 1-1. Contestat de fani, antrenorul Toni Petrea (48 de ani) a declarat că nu ține de funcție cu forța.
Toni Petrea, după Oțelul - U Cluj
„Echilibrată partida, am încercat să ducem mingea cât mai aproape de poarta adversă, dar nu am găsit soluțiile. Nu știu ce s-a întâmplat, am primit un gol, am fost aproape să mai primim unul pe o neatenție. Am mai avut situații, dar nu foarte clare.
Este un punct, felicit ambele echipe pentru efort. A fost un meci aprig disputat, cu intrări bărbătești. Rezultatul este echitabil. Trebuie să vedem de ce nu găsim soluții pentru a finaliza acțiunile. Asta îmi dă de gândit.
Tot timpul e nevoie de jucători, nu avem dubluri pe anumite posturi. Avem nevoie de ceva transferuri”, a spus Toni Petrea la Orange Sport.
Întrebat despre faptul că fanii i-au cerut demisia, Toni Petrea și-a expus poziția.
„Nu vreau să comentez, e părerea lor, o respect. Eu vreau doar să îmi fac treaba la echipă. Și în etapa secundă am fost întrebat despre înlocuitorii mei. Fiecare e liber să spună ceva.
Am discutat cu cei din conducere, nu s-a pus problema de negocieri cu altcineva. Dacă nu vor fi mulțumiți, nicio problemă. Eu nu țin de post, de scaun”, a replicat Toni Petrea.
Citește și alte știri din Superligă:
Nu concepe să piardă cu Dinamo: „Înseamnă că ar trebui să mă ocup de altele! Merg la ei să-i bat”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”