Articol de Luminița Paul - Publicat joi, 24 august 2023 19:50 / Actualizat joi, 24 august 2023 20:47
Sorana Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan și Patricia Țig, cele patru românce de pe tabloul principal al ultimului turneu de Grand Slam al anului, vor înfrunta adversare accesibile în primul tur
Tragerea la sorți a tablourilor principale de la US Open s-a realizat astăzi, iar cele patru românce care au intrat în mod direct au aflat pe cine vor înfrunta în primul tur.
Sorana Cârstea (30) – Kayla Day (SUA, WC) 0-0
Prima întâlnire între românca în vârstă de 33 de ani, care are drept cel mai bun rezultat două apariții în turul 3 la US Open, și Kayla Day, jucătoarea americană cu 10 ani mai tânără.
Sorana ocupă locul 30 în ierarhia mondială, fiind și favorită 30 a ultimului turneu de Grand Slam al anului, în timp ce adversara ei din turul 1 se află pe poziția a 91-a WTA. Day a lipsit cinci ani din circuit, între 2017 și 2022, dar a revenit și a reușit să urce în Top 100.
Cîrstea a adunat puține victorii în turneele pe hard nord-americane, ajungând în turul 2 la Washington, Montreal și Cincinnati. Day, care a atins turul 2 la US Open 2016, s-a oprit în calificări la Washington, în turul 1 la Toronto și a disputat turul 2 în turneul WTA 125 de la Stanford.
Irina Begu – Tamara Korpatsch (Ger) 1-0
Cele două s-au înfruntat în 2022 la Lausanne, pe zgură, și românca, favorită 3 acolo, s-a impus cu 6-4, 6-2. Germanca în vârstă de 28 de ani ocupă locul 77 mondial, în timp ce Irina, 32 de ani, este pe 40 în lume.
Begu a disputat un singur turneu pe hard în ultimele săptămâni, la Cincinnati, unde a pierdut în turul 1 la Marie Bouzkova. Ea nu a depășit până acum turul 2 la US Open, atins în 2012, 2014, 2018 și anul trecut. Korpatsch a jucat pe hard, dar la Praga, unde a avansat până în semifinale, apoi a evoluat la Stanford – turul 2, și WTA 125 Cleveland, turul 1.
Patricia Țig – Rebecca Marino 0-0
Țig, 29 de ani, locul 705 WTA, și-a folosit clasamentul protejat pentru a intra pe tabloul principal. Ea a jucat la Praga, pe hard, cedând în turul 1, apoi a evoluat în calificările turneului ITF de 25.000 de dolari de la Roehampton, fără a le depăși.
Pe tabloul de la Cleveland, WTA 125, a cedat în runda inaugurală la Ekaterina Alexandrova. La US Open, românca a urcat în turul 2 în 2020.
Rebecca Marino, 32 de ani, 101 WTA, pe care o va înfrunta în premieră, a disputat semifinale în turneul ITF de 100.000 de dolari de la Granby, s-a oprit în turul 1 la Montreal, la Cincinnati nu a ieșit din calificări, iar la WTA 125 de la Chicago nu a depășit runda inaugurală. Anul trecut canadianca a atins turul 3 la US Open.
Ana Bogdan – Sofia Kenin 1-1
Scor echilibrat între românca în vârstă de 30 de ani, 59 WTA, și jucătoarea americană, 24 de ani, 93 WTA, care a cucerit titlul la Australian Open 2020 și a jucat finala la Roland Garros în același an. Atunci a și câștigat Kenin în fața Anei, pe zgura pariziană, în turul 2.
În 2018, la Montreal, pe hard, Bogdan se impusese în trei seturi în turul 2. Românca a disputat calificările la Cincinnati, pierzând în turul 1, apoi a cedat, tot în runda întâi, la WTA 125 Cleveland, în singurele ei turnee pe hard din ultimele săptămâni. Kenin nu a disputat niciun meci de la Wimbledon încoace.
Americanca are optimile de finală din 2020 drept cel mai bun rezultat la US Open, în timp ce Ana s-a oprit în turul 2 de 4 ori (2016, 2017, 2018, 2019).
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”