Articol de Sebastian Vasile, Vlad Roșu - Publicat miercuri, 04 octombrie 2023 11:11 / Actualizat miercuri, 04 octombrie 2023 11:15
Fostul fundaș central de la Viitorul, Marius Leca (23 de ani), a semnat cu formația Neroca FC, din liga a doua din India. El fusese legitimat ultima oară la CS Afumați, în Liga 3, unde a bifat 4 prezențe în sezonul trecut.
Marius Leca era anunțat de Gică Hagi (58 de ani), managerul trupei de la malul Mării, drept noul mare jucător produs în Academia de la Ovidiu: „Îl avem pe Leca, e născut în 2000. Va apărea în play-off. El e următorul meu pariu”, preciza Gheorghe Hagi în anul 2019, la Radio Sport 1.
Acum, fostul fundaș central de la Viitorul Constanța, formație cu care a cucerit atât Cupa României, cât și Supercupa României, în anul 2019, a semnat cu Neroca FC, echipă care sezonul trecut a terminat pe locul 10 în liga secundă din India, scriu cei de la Playsport.
Marius Leca, fostul fundaș de la Viitorul, a semnat cu Neroca, formație din liga a doua indiană
Contactat de GSP, Marius Leca a confirmat mutarea. „E un pas înainte din toate punctele de vedere, ținând cont că în ultimul an am jucat în România, la Liga 3”, a precizat fundașul central, pentru Gazeta Sporturilor.
Marius Leca a mai trecut prin carieră pe la Unirea Constanța și Dunărea Călărași. A bifat un singur meci în Superliga, în play-off-ul sezonului 2018-2019.
Atunci, el a jucat 44 de minute în victoria Viitorului din deplasarea de la Giurgiu cu Astra, scor 4-1 pentru dobrogeni.
Marius Leca va fi coleg cu Bogdan Gavrilă la Neroca FC
La echipa din liga a doua indiană, Marius Leca va fi coleg cu Bogdan Gavrilă (31 de ani), fostul mijlocaș de la Chindia, Oțelul Galați, Dinamo și Poli Iași.
El a semnat cu Neroca în septembrie, după ce fusese liber de contract din februarie, după despărțirea de Dinamo.
Citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern