Articol de Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video) - Publicat miercuri, 18 octombrie 2023 18:14 / Actualizat marti, 31 octombrie 2023 21:44
Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, e pus în încurcătură înaintea meciului cu UTA de sâmbătă, asta după ce Albion Rrahmani s-a accidentat la echipa națională și va lipsi timp de 4 luni.
„Vom încerca să ajungem cât mai sus în clasament. E adevărat, avem o perioadă foarte bună. Am trecut de acel moment când se vorbea cu critici, polemici. Sper că băieții s-au focusat pe meciurile ce urmează. Avem meciuri foarte importante, l-am pierdut și pe Rrahmani, un atacant foarte bun.
Nu știu cât va conta accidentarea lui Rrahmani, dar e clar că e o pierdere. Cred că vreo 4 luni. Vom vedea ce vom face, avem soluții. Nu vom schimba sistemul. Un alt atacant nu vom aduce. Pentru că e greu să găsești un atacant pregătit mai mult de 50-60%. Rămânem cu ce avem în lot, căutăm soluțiile în lot", a zis Cristiano Bergodi.
Sefer se antrenează cu echipa a doua
Bergodi a vorbit despre Antonio Sefer, revenit din Israel unde competiția s-a întrerupt. Acesta se antrenează în prezent cu echipa de juniori a clubului. Întrebat despre o posibilă aducere a lui Sefer, antrenorul a reacționat ferm, spunând că nu e în plan o posibilă aducere a lui Toni.
„Stai, te opresc. Sefer e cu echipa de tineret, se antrenează acolo. Îl cunosc ca jucător, nu am vorbit niciodată, așa că am vorbit la club să se antreneze cu tineretul. Nu e momentul potrivit pentru altceva. Lotul e făcut, nu vreau alți jucători.
Sefer e un jucător foarte bun, dar va rămâne să se antreneze cu tineretul. Voi probabil că nu știți, dar în vestiar e diferit. Nu se fac astfel de lucruri într-o echipă, să vină un jucător să se antreneze", a zis Cristiano Bergodi.