Articol de Cristina Pîrvu - Publicat vineri, 27 octombrie 2023 13:36 / Actualizat vineri, 27 octombrie 2023 14:23
Georgina Rodriguez (29 de ani) e iubita lui Cristiano Ronaldo. Ea a devenit vedetă grație relației cu fotbalistul, care îi oferă o viață de lux. Ea a atras atenția recent, a impresionat cu ținuta aleasă la cel mai recent meci al sportivului.
De curând a avut loc meciul de fotbal dintre Al Nassr, echipa lui Cristiano Ronaldo și Al Duhail din Liga Campionilor Asiei. În timp ce fotbalistul a strălucit pe teren, iubita lui a făcut furori în tribune. Georgina Rodriguez a mers să-l susțină pe iubitul ei alături de copiii lor.
Vedeta a atras toate privirile îmbrăcată în tricoul portughezului și o pereche de blugi mulați, evidențiindu-și silueta. A intrat chiar și pe terenul de fotbal, pe iarbă, chiar dacă era încălțată cu o pereche de cizme cu toc.
Fanii au reacționat la pozele Georginei Rodriguez: „E jenant chiar și pentru copii”
A stârnit imediat comentariile internauților, unii au felicitat-o pentru apariția ei, în timp ce alții au criticat-o. „Copii și oameni nevinovați mor zilnic în Palestina și tot ce poți face este să ne arăți darul tău?”, „Îmi place de tine, dar asta nu este atât de important astăzi!!!! Copii și oameni nevinovați mor zilnic în PALESTINA și tot ce poți face este să ne arăți fundul tău? Îmi pare rău că nu se poate!!! 💔💔❤️”, „De ce pozezi ca o prostituată ieftină în căutare de clienți? Cristiano e pe o listă ultra AAAAAA++++, e jenant chiar și pentru copii” , „Spectacol de modă și tocuri 🤣🤣🤣 pe stadionul Risa”.
S-a zvonit că Georgina Rodriguez și Cristiano Ronaldo au ajuns la despărțire, dar între cei doi lucrurile par în regulă
În ianuarie, în cadrul emisiunii mondene „Socialite”, s-a relatat că relația dintre cei doi n-ar mai fi ca pe vremuri. S-a constatat că cei doi nu mai au chimia din trecut, plecând de la imaginile în care Ronaldo a primit cadou de la Georgina un Rolls Royce, de Crăciun, în 2022.
„Răceala dintre cei doi devine din ce în ce mai evidentă, ca de exemplu în ultimul videoclip pe care l-au publicat (n.r. - în care Ronaldo primește mașina de Crăciun). În America Latină se vorbește despre faptul că cei doi ar putea să se întâlnească în continuare din comoditate, pentru că relația lor le aduce atât contracte mari de publicitate, cât și o viață foarte confortabilă”, a explicat jurnalista spaniolă Laura Roige, în cadrul emisiunii Telecinco.
Cristiano și Georgina sunt împreună din 2016 și au împreună două fete. Alana Maria, primul copil al cuplului, s-a născut în 2017. Cel de-al doilea copil a venit pe lume în 2022. Ronaldo și Georgina au trecut și prin momente tragice, după decesul unuia dintre gemenii născuți în 2022. Fotbalistul mai are trei copii făcuți cu ajutorul unor mame surogat.
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”