Articol de Adrian Jitea - Publicat joi, 09 noiembrie 2023 21:29 / Actualizat vineri, 10 noiembrie 2023 01:28
Mihai Stoica crede că David Miculescu (22 de ani) ar putea deveni golgeterul FCSB-ului dacă ar avea mai multe minute la dispoziție. Oficialul liderului spune că Mihai Toma (16 ani) ar putea fi soluția pentru regula U21 la meciul următor, cu FCU Craiova.
Cu Alexandru Pantea și Octavian Popescu suspendați, Mihai Stoica a vorbit despre soluțiile de jucători U21 pe care FCSB le are pentru meciul cu FCU Craiova.
Mihai Stoica: „Dacă aș fi decis eu, Miculescu juca titular”
„Radaslavescu, Dan Spătaru și Mihai Toma. Dintre cei 3 se va alege titularul. Nu e o chestie clară, dar unul dintre ei va juca. Noi trebuie să câștigăm meciul. Favorit va fi cine se va antrena cel mai bine săptămâna asta.
Radaslavescu a venit pe foarte mulți bani. În primul rând, pentru regula U21 îi avem pe Pantea și Tavi. Radaslavescu e în concurență cu Coman, cu Băluță, cu Miculescu. Chiar e bătaie mare acolo. Aia e problema!
Dacă aș fi decis eu, Miculescu juca titular meci de meci. Și ar fi fost golgeterul echipei! Eu am altă părere despre el, îl văd jucător cu certe perspective. Dacă joacă 20 de minute o dată la 3 meciuri”, a spus Mihai Stoica la Orange Sport.
Mihai Toma, favoritul lui Mihai Stoica
Mihai Stoica a revenit asupra subiectului inițial, regula U21, și a declarat că Mihai Toma a arătat cel mai bine la antrenamentele din ultima perioadă.
Ca să primești minute trebuie să fii în lot. La ora asta, cel mai bine din jucătorii ofensivi, cel mai bine arată Mihai Vlad Toma. El arată cel mai bine dintre toți, inclusiv unii seniori! La Galați a intrat, dar nu a putut nimeni să tragă concluzii a jucat doar 20 de minute
- Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB
Mihai Toma (16 ani, foto sus) e un puști talentat de la academia FCSB, „decar” și căpitan la România U17. A debutat la prima echipă în remiza 1-1 cu Oțelul, din Cupa României Betano.
VIDEO. „Atunci ar trebui să desființeze Școala de Antrenori!” » Alianță masivă anti-FCSB: „Cum să câștige nea Gigi, antrenorul? Să ne dea peste nas!?”
Citește și alte știri din Superliga:
Poli Iași nu se mulțumește doar cu un egal cu CFR Cluj: „Trebuie să fim luați în seamă de oricine”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”