FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Sorin Cârțu, dezvăluirile-șoc ale weekend-ului: „Dinamo m-a vrut înainte de Kopic!” + „Nu pot să uit cum a cumpărat acel meci și mi-a băgat patronul la pușcărie!”

Sorin Cârțu, dezvăluirile-șoc ale weekend-ului
Sorin Cârțu, dezvăluirile-șoc ale weekend-ului

Articol de - Publicat sambata, 23 decembrie 2023 10:46 / Actualizat sambata, 23 decembrie 2023 11:19

Legenda Craiovei Maxima, Sorin Cârțu, 68 de ani, ar fi putut fi în staff-ul tehnic al lui Dinamo, fostul mare fotbalist a povestit câteva episoade care au alimentat antipatia personală și a Olteniei fotbalistice față de „câini”

Deunăzi, Sorin Cârțu a avut un discurs contondent la adresa lui Dinamo, după ce Andrei Nicolescu s-a plâns de arbitrajele potrivnice.

Context: Sorin Cârțu și Andrei Nicolescu, reacții dure

"Se plânge Dinamo? Păi, la câte golăneli au făcut în viața lor, ăștia trebuie să plângă ani de zile și tot nu-și acoperă necazurile pe care le-au făcut în fotbalul românesc. Așa că nu-i compătimesc. La ce au făcut ei în fotbalul românesc, le trebuie ani mulți de necaz, de patimă, ca să se curețe.

Au făcut și când eram jucător, și când eram antrenor. Câte au făcut și la alte generații dinaintea mea… Nu sunt persoana aceea la care să plângă pe umăr. Dinamo are destule păcate", a declarat Sorin Cârțu, potrivit playsport.

Kopic, categoric în privința transferurilor lui Rotariu și Djokovic: „Știu cine sunt! Aici trebuie să joci cu inima, să înțelegi ce înseamnă Dinamo”
Dinamo - Voluntari 1-0
Kopic, categoric în privința transferurilor lui Rotariu și Djokovic: „Știu cine sunt! Aici trebuie să joci cu inima, să înțelegi ce înseamnă Dinamo”

Apoi, vineri după-amiază, administratorul special al roș-albilor a avut o replică acidă la adresa lui Sorin Cârțu, dar și a lui Adrian Porumboiu, doi oameni importanți din fotbalul românesc care au avut opinii acuzatoarea la adresa "câinilor".

"(...) Declarația domnului Cârțu - care, firesc, vorbește cum este, că fiecare dintre noi - m-a determinat să reacționez public. Nu împotrivă domnului Porumboiu sau a "golănelilor" domnului Cârțu, ci cu privire la un tip de mentalitate care conține două ingrediente toxice: 1. sindromul "Să moară capra vecinului"; 2. obsesia pedepsirii fiilor pentru eventualele păcate ale părinților (...)" este doar un scurt citat din replica tăioasă a lui Nicolescu.

Sorin Cârțu nu uită și nu iartă: "Japcă a făcut Dinamo cu Craiova!"

Chestionat pe seama subiectului, Sorin Cârțu a reamintit episoade dureroase din trecut, personale sau din istoria Craiovei fotbalistice.

"El (n.r. Andrei Nicolescu) a apărut nou, nu are anii de vârstă câți ani de fotbal am eu. Eu vorbesc fiindcă știu, am trăit numeroase întâlniri cu Dinamo. Păi, el știe ce s-a întâmplat prin 1971, 1972 sau 1999, ca să iau doar trei ani la întâmplare? Plus echipele luate de la Craiova și mutate la Dinamo.

Eu nu vreau să-i dau nicio replică, probabil, îl mână poziția pe care o are acum la Dinamo. Nici nu mă interesează comentariile lui. Ce polemică să am cu Nicolescu?

Păi, stai că m-am stârnit, au venit cei de la Dinamo să cumpere meciul în 1999 când eram la Extensiv și, ca să fie convingători, au băgat patronul la pușcărie, pe Nicu Mihăilescu, pentru câteva zile! Și aveam eu pe unul, Paraschiv, a făcut un penalty mai rău ca ăla de aseară!

Japcă a făcut Dinamo cu Craiova! Dinamo ca nume, ca și club, e un brand mare. Dar pe partea trecutului, să nu încercăm să minimalizăm, să bagatelizăm... El nu știe, eu le-am trăit. El este subiectiv, să stea cuminte", a reacționat Sorin Cârțu pentru GSP.ro.

Detaliul care a iscat ura oltenilor față de Dinamo

Rivalitatea dintre Craiova fotbalistică și Dinamo a fost la cele mai înalte cote în ultimele decenii. De ea au vorbit mereu și Sorinaccio, și alte foste glorii ale fotbalului din Cetatea Băniei, Dinamo fiind considerat "dușmanul suprem" în Craiova. Ura juveților a început în urmă cu jumătate de secol, când roș-albii au suflat titlul oltenilor.

"Hai să nu ne prefacem că am uitat cum a câștigat Dinamo titlul din 1972-1973, când a întârziat startul meciului și a bătut 4-0 pe CFR Cluj. A câștigat cum a câștigat la acel moment", a rememorat Cârțu pentru Gazetă.

Pe 24 iunie 1973 se jucau ultimele două meciuri ale sezonului. Dinamo - CFR Cluj şi UTA - Universitatea Craiova. După o serie de senzație, oltenii aveau nevoie doar de un punct pentru a-şi asigura primul titlu din istoria clubului. Echipa lui Constantin Cernăianu se afla pe primul loc, cu două puncte în faţa lui Dinamo.

Arădenii câştigă cu 1-0 prin golul lui Broşovschi din minutul 38, în timp ce Dinamo triumfa cu 4-0, exact scorul de care avea nevoie pentru a lua titlul! Cele două echipe se aflau la egalitate de puncte, 39, însă echipa lui Cornel Dinu şi a "câinilor" avea un golaveraj superior.

Diferenţa a fost de doar un gol, astfel că din acel moment, fanii Universităţii au prins o ură de nedescris pe echipa din Ștefan cel Mare. În ediția următoare, 1974-1975, oltenii au cucerit primul campionat din istorie, la 1 punct în fața roș-albilor.

Sorin Cârțu, dorit în mai multe rânduri la Dinamo ca tehnician

Sorin Cârțu a fost dorit ca antrenor al "câinilor" în câteva rânduri. Prima dată, la mijlocul anilor 2000, când Gigi Nețoiu era apropiat de Dinamo. Ultima oară, săptămânile trecute, când ar fi putut ajunge, în premieră, în staff-ul tehnic al roș-albilor, după plecarea lui Ovidiu Burcă!

Sorinaccio s-a retras din funcția de președinte al Universității Craiova în vara acestui an, ulterior a transmis că nu vrea să mai activeze ca oficial la un club de fotbal.

"Înainte de Zeljko Kopic m-a căutat Dinamo! Le-am zis oamenilor că eu nu mai antrenez. Nu mă mai interesează să antrenez și cu asta basta! Acum mulți ani a fost situația cu Gigi Nețoiu. Trecutul lui Dinamo are multe hibe, față de ceea ce a făcut cu noi, față de Craiova.

Oricum, să știi, dacă veneam la Dinamo aș fi fost antrenor profesionist, mi-aș fi făcut meseria", a reacționat legenda Olteniei pentru GSP.ro.

Sunt multe episoade în care Dinamo venea și punea presiune pe antrenori, pe jucători. În perioada 1987-1989, Craiova începea cu minus 4 puncte din plecare, pe atunci se dădeau 2 puncte la victorie. Craiova dădea 2 puncte lui Dinamo, 2 puncte Victoriei! Ba insista cutărescu, ba insista Bărbulescu (n.r. Emil Bărbulescu, șef al Miliției și al Securității județului)
Sorin Cârțu, pentru Gazeta Sporturilor

VIDEO Sorin Cârțu nu are milă de Dinamo: „Singurul de acolo de care îmi pare rău este Ovidiu Burcă”

Citește și alte știri:

EXCLUSIV Dinamo vrea să dea lovitura » Zeljko Kopic a pus ochii pe eroul rivalei la salvarea de la retrogradare

EXCLUSIV Un nou obstacol în „afacerea FCSB-Dinamo”! Ce ar vrea Rotariu și Djokovic, dar și alți jucători aflați pe lista „câinilor”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (136)
Gigelux
Gigelux  •  27 Decembrie 2023, 14:50

Am auzit dar nu stiu ce a castigat cârtu in cariera lui ca sa ramana o legenda....

george.br
george.br  •  26 Decembrie 2023, 10:07
Postat de TIborSzoltan pe 25 Decembrie 2023, 17:58

Cerșiți milă. Cerșiți nume. Cerșiți suporteri. Cerșiți cerșiți cerșiți….. ăștia sunteți clonelor: niște clone cerșetoare!

Tristule, in seara de Craciun tu stai aici ca sa dai cu ocari??:))))))

TIborSzoltan
TIborSzoltan  •  25 Decembrie 2023, 17:58
Postat de george.br pe 24 Decembrie 2023, 14:07

"...noi nu traim din mila si pomeni..."## Iti sună cunoscut, Gâgă?? Nu te-ai saturat sa tot reciti lozincile-alea de la Primarie? Prostule!

Cerșiți milă. Cerșiți nume. Cerșiți suporteri. Cerșiți cerșiți cerșiți….. ăștia sunteți clonelor: niște clone cerșetoare!

Vezi toate comentariile (136)
Comentează