Articol de Daniel Grigore - Publicat vineri, 29 decembrie 2023 19:37 / Actualizat vineri, 29 decembrie 2023 19:40
Irina Begu (33 de ani), a treia jucătoare a României, locul 75 în clasamentul mondial, a anunțat că nu va participa la turneele australiene din începutul lui 2024, inclusiv Australian Open.
Prima lună din calendarul WTA în 2024 este ocupată de turnee care vor avea loc în Australia, cel mai important fiind Australian Open, cea dintâi competiție de Grand Slam a anului.
Irina Begu, jucătoarea din România cu al treilea cel mai bun clasament, locul 75 mondial, va rata turneul australian din cauza unei probleme la cot, care o ține în afara circuitului de aproape 5 luni.
Irina Begu ratează Australian Open
Ea a scris pe rețelele de socializare că „îmi va fi dor de tine, Australia. Ne vedem în 2025”.
Irina nu a mai jucat din luna august, când era eliminată de Marie Bouzkova în primul tur la Cincinnati. Begu era locul 39 mondial în acel moment, dar absența de aproape 5 luni a făcut-o să coboare vertiginos în clasamentul WTA.
Ce turnee se joacă la început de 2024:
- Brisbane International (WTA 500), 31 decembrie - 7 ianuarie
- Workday Canberra International (WTA 125), 1-6 ianuarie
- ASB Classic (WTA 250), 1-7 ianuarie
- Adelaide International (WTA 500), 8-13 ianuarie
- Hobart International (WTA 250), 8-13 ianuarie
- Australian Open (Grand Slam), 14-28 ianuarie
Mai multe știri din tenis:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”