Articol de Theodor Jumătate - Publicat luni, 08 ianuarie 2024 20:02 / Actualizat luni, 08 ianuarie 2024 20:46
Mircea Lucescu, 78 de ani, a acceptat cu greu faptul că un fotbalist născut în același an cu el s-a stins „Mi se pare incredibil și doar gândul că Franz Beckenbauer nu mai este”, a spus el luni seară. „A fost prototipul apărătorului cu spirit ofensiv. Inteligență, eleganță, intuiție de a acoperi spațiile. O legendă care a influențat decisiv fotbalul".
Franz Beckenbauer și Mircea Lucescu erau parte din aceeași generație a fotbalului. Germanul s-a născut pe 11 septembrie 1945. Mircea Lucescu, tot în 1945, cu o lună și jumătate mai devreme, pe 29 iulie. 78 de ani.
Mircea Lucescu: „Franz Beckenbauer m-a impresionat, l-am admirat profund"
Luni seară, „Il Luce" tocmai aflase de dispariția marelui „Kaiser". Era trist, îndurerat. „Mi se pare incredibil și gândul că Franz Beckenbauer nu mai este. Îmi pare foarte rău", a fost prima sa reacție.
Antrenorul și-a amintit că „Franz a fost jucătorul cu care am schimbat tricoul în aprilie 1970, după amicalul contra Germaniei de la Stuttgart, cu puțin timp înaintea Mondialului din Mexic. Numărul 4, nu pot uita acel număr. Am făcut egal atunci, 1-1".
Pentru Lucescu, Beckenbauer însemna frumusețea fotbalului. „M-a impresionat, l-am admirat profund. Ceea ce făcea el era dincolo de fotbal. Balet, nu fotbal. Cu ce ușurință alerga, părea că dansează, că plutește. Eleganță pură", l-a descris tehnicianul.
„A câștigat atâtea trofee, și ca jucător, și ca antrenor. S-a retras în triumf, în 1990, după ce a purtat Germania spre titlul mondial și ca selecționer, nu doar din iarbă, în calitate de căpitan".
Mircea Lucescu: „Imaginile cu Franz Beckenbauer jucând cu brațul prins în bandaj sunt memorabile"
„O imensă pierdere pentru fotbal". Antrenorul a continuat: „Atâtea momente memorabile. Acele imagini rămân pentru eternitate, cu Beckenbauer jucând în semifinala Mondialului din 1970 contra Italiei deși avea brațul drept prins într-un bandaj. Ce caracter avea! Nu și-ar fi lăsat echipa, colegii, orice s-ar fi întâmplat".
Lucescu spune că „toate amintirile mele sunt legate de evoluția lui. Întâlnirea cu el și egalul în fața Germaniei au fost un impuls extraordinar pentru noi la turneul final ce a urmat".
Mircea Lucescu: „Franz Beckenbauer a transformat o zonă de luptă, de tacklinguri, de duritate, într-un spațiu al fotbalului"
S-a întors la jocul lui „Kaiser Franz". „Cum domina jocul, cum apărea pe teren exact unde era nevoie de el și cum avansa cu mingea la picior. Purta numărul 4, pleca de pe o poziție defensivă, dar avea spirit ofensiv".
Lucescu îl vede drept „cel mai bun jucător din istorie pe poziția sa. Fundaș central, dar și în fața apărării. A transformat o zonă de luptă, de tacklinguri, de duritate, într-un spațiu al fotbalului. A fost prototipul jucătorului din fața apărării cu spirit ofensiv, al apărătorului cu spirit ofensiv. Inteligență, intuiție de a acoperi spațiile. O legendă care a influențat decisiv fotbalul".
Citește și alte știri de fotbal internațional:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”