Articol de Adrian Jitea - Publicat joi, 11 ianuarie 2024 19:00 / Actualizat joi, 11 ianuarie 2024 20:20
CFR Cluj l-a prezentat pe fundașul stânga croat Petar Mamic (27 de ani).
Ioan Varga a promis o campanie de transferuri fără precedent la CFR Cluj. După achizițiile lui Omar El Kaddouri și Alan Aussi, „feroviarii” au mai bifat o mutare.
Petar Mamic, noul jucător al lui CFR Cluj
Petar Mamic este un fundaș de picior stâng, polivalent, care poate juca în ambele benzi. Format în Academia lui Dinamo Zagreb, a bifat apariții în toate reprezentativele de juniori și tineret ale Croației, inclusiv 5 în naționala U21. Nu a făcut pasul spre echipa mare.
De-a lungul carierei a mai evoluat pentru Lokomotiva Zagreb, Frosinone, Inter Zapresic, Rijeka, Varazdin, Rakow, Podbeskidzie și Hrv Dragovoljac.
Ultima dată a îmbrăcat tricoul lituanienilor de la Zalgiris. În sezonul încheiat în luna noiembrie a bifat 24 de apariții. A marcat un gol, a oferit 5 pase decisive și a contribuit la titlul de vicecampioană al lui Zalgiris.
Suntem bucuroși să anunțăm cel de-al treilea transfer al acestei ierni! Începând de astăzi, fundașul lateral Petar Mamić se alătură echipei noastre. Îi urăm bun venit în Gruia și cât mai multe realizări alături de CFR Cluj!
- Comunicatul lui CFR Cluj
Înlocuitor pentru Camora?
Viitorul căpitanului Mario Camora e incert. Veteranul de 37 de ani va avea o discuție în cantonamentul din Spania cu cei din conducerea lui CFR Cluj. Contractul portughezului va expira în vară, iar până acum nu a primit o propunere de prelungire.
Venirea lui Petar Mamic poate reprezenta un semn că Mario Camora nu va rămâne în Gruia.
„Feroviarii” mai tatonează pista unui fundaș stânga. Este vorba despre portughezul Simao Rocha (23 de ani), de la Pacos de Ferreira, în liga a doua din Portugalia.
Bursa transferurilor la CFR Cluj:
- ANTRENOR: Andrea Mandorlini (confirmat)
- VENIRI: Alan Aussi (Ponferradina B), Omar El Kaddouri (PAOK), Petar Mamic (Zalgiris)
- REVENIRI: Josip Mihalic (FC Argeș), David Ciubăncan (Șoimii Lipova)
- PLECĂRI: Ermal Krasniqi (Rapid), Jefté Betancor (Panserraikos), Yevgen Konoplyanka (liber)
VIDEO. Mihăiță Pleșan, după venirea lui El Kaddouri la CFR Cluj: „Eu nu aș lua un asemenea jucător”
Citește și alte știri din Superligă:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”