FOTBAL  »  Superliga  »  INTERVIU

VIDEO EXCLUSIV A revenit după 4 ani pentru a-și salva clubul de suflet: „E mai greu la retrogradare decât la titlu”

Articol de , - Publicat sambata, 13 ianuarie 2024 09:00 / Actualizat sambata, 13 ianuarie 2024 13:34

După despărțirea de U Cluj, fundașul central George Miron (29 de ani) a revenit la FC Botoșani, club la care a mai jucat între iulie 2015 și februarie 2020.

A fost căpitan la clubul lui Valeriu Iftime în primul mandat, iar acum vrea să-și folosească experiența pentru a salva echipa aflată pe ultima poziție în Superligă.

VIDEO George Miron vrea s-o salveze pe FC Botoșani de la retrogradare: „Am găsit aici jucători de valoare”

-Te-ai întors la Botoșani într-un moment greu. Cu ce gânduri?
- Am venit într-un foarte dificil. Dar vin cu gânduri pozitive. Sper să reușim să salvăm echipa din această situație. Ar fi păcat să retrogradeze un club ca FC Botoșani, care față de multe din Liga 1 are stabilitate. Sper să ne revenim și să ne îndeplinim acest obiectiv.

-Ai avut nevoie de readaptare?
- Pe cei mai mulți și cei din staff îi cunosc foarte bine. Sper să reușim să formăm un grup unit, o familie. Am fost așa în trecut și așa am obținut rezultate. Și chiar am avut performanțe frumoase aici. Acum sper să ne salvăm din acest moment dificil.

- Voi ați rămas în țară, rivalele sunt în Antalya. Ar putea fi un avantaj pentru voi că sunteți obișnuiți cu temperaturile scăzute?
- Nu am mai rămas de... Cred că niciodată nu am rămas iarnă în România. Rămâne de văzut dacă ne va ajuta. Am văzut că au fost ploi în Antalya. Nici aici nu ne ajută vremea, dar poate vom fi noi cei care se vor acomoda mai repede.

- Cum e cu domnul Andone?
- Suntem încă în procesul de formare al grupului. Dar am găsit jucători de valoare și înțeleg că vor mai veni unii. Sper ca și ei să se acomodeze repede pentru că e timpul foarte scurt.

George Miron: „E mai greu la retrogradare decât la titlu”

- A fost grea trecerea de la U Cluj, care speră la play-off, la Botoșani?
- Cel mai greu e să joci în zona fierbinte. E mult mai greu aici decât să te bați la campionat. Dar eu sunt încrezător. Am venit să ajut clubul pentru că și clubul m-a ajutat.

- Domnul Iftime îmi spunea că i-ai promis că te întorci, dar a avut emoții. A fost greu să te convingă?
-  I-am spus că dacă plec de la Universitatea Cluj prima opțiune va fi FC Botoșani. Clubul e într-o situație grea și mă simt nevoit să ajut. Cred că pot să pun umărul la salvare.

- Spunea că sigur va veni o ofertă pentru tine dacă vă salvați. Te gândești și tu la asta?
- Primul meu obiectiv e scăpăm de ultimul loc pentru ca apoi să ne apropiem cât mai mult de contracandidate.

- Începeți tare, cu CFR Cluj. Va fi greu?
- Eu, cât am fost la Botoșani, am avut rezultate foarte bune în perioadă de iarnă. Le era greu să câștige echipelor care veneau aici pentru că terenul era greu. Și noi jucam agresiv acasă. Sper să jucăm la fel ca înainte.

- Cum vezi lupta pentru salvarea de la retrogradare?
- Vorbeam cu cei din echipă și spuneam că trebuie să adunăm cât mai multe puncte. Dacă ajungem în play-out cu o diferență mică spun că sunt șanse reale să ne salvăm. Dar trebuie să adunăm cât mai multe puncte.

- Iar de lupta la titlu ce spui?
- FCSB a arătat cel mai bine. Sper să câștige titlul, pentru că am mulți prieteni acolo. Le doresc baftă.

Mă bucur foarte mult că avem un jucător ca Drăgușin să ne reprezinte. E complet. E superfotbalist. Mi se pare excepțional. Vreau să-l văd cât mai repede la Tottenham. Eu zic că se impune. Va juca, pentru că are calitățile pentru fotbalul englez. 

– George Miron

Citește și: 

Cum vrea Bogdan Andone s-o salveze pe FC Botoșani: „Din acest motiv nu am mers în Antalya” » Cum au decurs negocierile cu Iftime + „Nu vreau să transfer jucători care doar se gândesc să mai bifeze un club”
FC BOTOȘANI
Cum vrea Bogdan Andone s-o salveze pe FC Botoșani: „Din acest motiv nu am mers în Antalya” » Cum au decurs negocierile cu Iftime + „Nu vreau să transfer jucători care doar se gândesc să mai bifeze un club”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„România a câștigat o jucătoare, asta e mai important decât victoria!” » 3 concluzii de la un fost selecționer după triumful remarcabil cu Cehia: „Aici a fost inspirat Pera”
Handbal
„România a câștigat o jucătoare, asta e mai important decât victoria!” » 3 concluzii de la un fost selecționer după triumful remarcabil cu Cehia: „Aici a fost inspirat Pera”
După N'Jie, și Boupendza a făcut scandal când a fost înlocuit » Ce gesturi a făcut atacantul
Superliga
După N'Jie, și Boupendza a făcut scandal când a fost înlocuit » Ce gesturi a făcut atacantul
Moment rar întâlnit în fotbal » Incredibil ce a pățit arbitrul la Rapid - Petrolul + Au fost probleme și cu VAR-ul
Superliga
Moment rar întâlnit în fotbal » Incredibil ce a pățit arbitrul la Rapid - Petrolul + Au fost probleme și cu VAR-ul

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează