Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat sambata, 20 ianuarie 2024 18:28 / Actualizat sambata, 20 ianuarie 2024 19:43
Cu doar două transferuri făcute în această iarnă, Răzvan Trif (ACS Mediaș) și Ariel Lopez (Oțelul), Mircea Rednic e gata să întărească UTA în perioada imediat următoare.
„Eu mi-am asumat transferurile care s-au făcut. V-am spus că vin maximum patru jucători. Câți au venit? Au venit doi jucători! Mai sunt trei. Doi cu trei cât e? Patru! Merge. Ha, ha, ha”, a început Rednic conferința de presă.
„Avem oferte primite, am făcut și noi oferte de jucători. În două, trei zile vor mai veni doi jucători. Un atacant, un mijlocaș ofensiv. Poate chiar doi atacanți. Cu ei suntem în discuții”, a precizat „Puriul”.
„Prefer jucătorii cu care am mai lucrat”
Care a explicat și motivele pentru care transferurile au întârziat să apară la Arad până în acest moment. „N-au lăsat din preț și nici noi. Nu și-au găsit echipe. Vor campionate mai puternice, dar... Cerințele lor sunt peste ce putem noi să oferim”.
Întrebat dacă a luat în calcul și ofertele venite dinspre diverși impresari, Rednic a pus că „le analizăm cu maximă seriozitate”, dar că preferă „jucătorii cu care am mai lucrat și pe care îi cunosc”.
Tot legat de transferuri, tehnicianul a mai dezvăluit: „Vineri am făcut o ofertă, iar sâmbătă s-au făcut două. Eu am făcut-o cu acordul cabinetului științific de la club. Ha, ha, ha”.
BURSA TRANSFERURILOR LA ARAD
- ANTRENOR: Mircea Rednic (confirmat)
- VENIRI: Andrei David (liber), Ariel Lopez (Oțelul), Răzvan Trif (ACS Mediaș)
- REVENIRI: Alexandru Pătlăgică (Metaloglobus), Paul Mercioiu (Dumbrăvița)
- PLECĂRI: Kyvon Leidsman (liber), Frederik Holst (liber), Marko Roganovic (liber), Aleksandar Vucenovic (liber), Cătălin Carp (liber), Denis Dumitrașcu (liber), Herald Marku (liber), Ivaylo Markov (liber)
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”