FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

VIDEO EXCLUSIV Ovidiu Burcă, de la „eroul lui Dinamo” la reproșuri din partea fanilor: „Tot timpul am văzut cele două fețe ale fotbalului”

Ovidiu Burcă la GSP Live
Ovidiu Burcă la GSP Live

Articol de - Publicat miercuri, 24 ianuarie 2024 14:02 / Actualizat miercuri, 24 ianuarie 2024 14:18

Ovidiu Burcă (43 de ani) a fost antrenorul care a promovat-o pe Dinamo în Superligă la finalul sezonului trecut, după barajul cu FC Argeș. Văzut ca un „salvator” de suporterii „câinilor”, Burcă a fost contestat de suporteri după parcursul negativ din Liga 1.

Dinamo a fost preluată de Ovidiu Burcă în iulie 2022, atunci când majoritatea antrenorilor refuzau să vină la clubul recent retrogradat. El a readus în decurs de un sezon echipa în prima ligă, dar a plecat la finalul lui noiembrie 2023 după eșecul cu FCSB, scor 0-1.

Edward Iordănescu are o misiune imposibilă înainte de EURO 2024! Selecționerul trebuie să aleagă DOAR 20 de jucători de câmp » GSP.RO are lista extinsă pentru Germania
ANALIZĂ
Edward Iordănescu are o misiune imposibilă înainte de EURO 2024! Selecționerul trebuie să aleagă DOAR 20 de jucători de câmp » GSP.RO are lista extinsă pentru Germania

Ovidiu Burcă nu a fost surprins de apostrofările fanilor dinamoviști: „Am fost fericit la Mioveni, dar știam că oamenii aceia se vor schimba”

Cu Burcă pe bancă, în Superligă, Dinamo a adunat 10 puncte în 17 meciuri și a ajuns pe locul 15, iar o parte dintre suporteri a taxat acest lucru. Ei i-au cerut demisia la meciul cu Poli Iași de pe teren propriu, dar Ovidiu nu a fost surprins și a precizat la GSP Live faptul că în fotbal, rezultatul de ieri nu mai este valabil:

„Atunci când ești la un club precum Dinamo și ai multe înfrângeri oamenii au răbdare, dar cu limită. Asta este viața noastră, a antrenorilor, trăim din ultimul rezultat. Conștiința oamenilor uită repede că acum câteva zile eram aproape de faliment și într-o perioadă scurtă de timp am ajuns în Liga 1 și ne-am bătut de la egal la egal cu toate echipele, chiar dacă pierdeam, oamenii uită foarte repede.

Am fost fericit la Mioveni (n.r. Dinamo a promovat după ce a pierdut la Mioveni cu FC Argeș, scor 2-4, dar a câștigat în tur cu 6-1), dar știam că oamenii aceia se vor schimba, tot timpul am văzut cele două fețe ale fotbalului. Cred că am intrat în istoria clubului și în multe suflete dinamoviste. Le-am spus și jucătorilor, ceea ce a fost valabil ieri e istorie, din păcate nu am reușit să rămânem lucizi și nu am avut capacitatea de a analiza situația la rece.

Ovidiu Burcă: „Simțeam că nu puteam câștiga orice aș fi făcut”

Fostul tehnician de la Dinamo a vorbit despre interdicția la transferuri pe care trupa din Ștefan cel Mare a avut-o în vară. El consideră că Dinamo ar fi făcut față și cu lotul din liga a doua în Superligă. Mai mult decât atât, a decis să plece pentru că orice ar fi încercat, echipa nu reușea să câștige puncte:

Poate aș fi decis să mă despart de mai mulți jucători și să aduc alții dacă nu exista acea interdicție la transferuri. A fost o situație complexă, poate clubul ar fi trebuit să mă ajute mai mult din punctul ăsta de vedere. Cred că ne-am mișcat cât am putut de bine, să aduci jucători cu transferurile blocate a fost aproape imposibil, am încercat ulterior să facem niște schimbări, am văzut că exista un ecou în vestiar, lucrurile au fost la început agitate.

VIDEO. Ovidiu Burcă, declarații despre momentul când fanii i-au cerut demisia

Eu cred că din punct de vedere al formării unei echipe, Dinamo este la nivelul de furtună, nu a trecut la zona de așezare a lucrurilor. M-am gândit ce ar fi fost dacă aș fi rămas cu fix aceeași echipă cu care am terminat liga a doua și fără să aduc un element care să perturbe foarte tare ceea ce construisem noi ca și echipă. Mulți îmi spun că nu aș fi avut nicio șansă, dar eu cred că aveam. Cred că Liga 1 e foarte dură din punct de vedere al calității jucătorilor, nu există vreun antrenor magician.
- Ovidiu Burcă, fostul antrenor al lui Dinamo
                                                                                                                                                                                         

Simțeam că nu puteam câștiga orice aș fi făcut. indiferent cât de bine juca echipa. Mă gândeam să trag de echipă și să aștept iarna, să reevaluez lotul, asta ar fi fost ideea în ultimele zile dacă să plec atunci sau să aștept. Ajunsesem la o stare în care conducerea, suporterii și-au pierdut încrederea, meci de meci ne lipseau 3-4 jucători, ratam incredibil, luam goluri aiurea, din nimic, am simțit că e o perioadă în care trebuie să se schimbe ceva.

Aș mai fi avut resurse să îndur acele momente de criză, dar am considerat că pentru club, cel mai bine și corect a fost să fac un pas în spate, să vină un antrenor nou, cu energie nouă care să schimbe ceva. Am simțit că am pierdut încrederea din discuțiile pe care le aveam cu conducerea. Cu câteva luni înainte îmi lăudau metodele, ulterior erau puse la îndoială”, a precizat Ovidiu Burcă, la GSP Live.

Roș-albii au avut două victorii cu Ovidiu Burcă în Superliga. Burcă are 56 de meciuri la Dinamo.: 19 victorii, 15 egaluri și 22 de înfrângeri.

Înainte de a veni la Dinamo, Burcă a pregătit-o pe CSM Slatina, formație cu care a reușit promovarea din liga a treia în liga a doua.

VIDEO. Ovidiu Burcă, despre interdicția la transferuri pe care a avut-o la Dinamo: "Poate aduceam alți jucători"

Citește și alte știri:

Se revoltă după ultima decizia de la Dinamo: „De ce ridiculizează un om și își bate joc de trăirile lui?”

Decizia importantă anunțată de Rapid astăzi în privința transferurilor

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
„Atenție!” » Internaționalul român, așteptat să semneze! S-a dat alerta
Stranieri
„Atenție!” » Internaționalul român, așteptat să semneze! S-a dat alerta

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează