Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat miercuri, 24 ianuarie 2024 16:03 / Actualizat miercuri, 24 ianuarie 2024 16:25
Ilfovenii au anunțat că au semnat un contract, pe o perioadă de un an și jumătate, cu jucătorul Bautista Cascini, ultima dată la Slaven Belupo, locul 8 în campionatul din Croația.
Mijlocașul argentinian are 26 de ani și nu este la prima experiență în România. Acesta a mai jucat pentru FC Botoșani, Academica Clinceni și UTA Arad. Înainte de a ajunge în Superligă a jucat la Estudiantes și APOEL Nicosia.
În iunie anul trecut acesta fusese dat afară de Mircea Rednic de la Arad și-a semnat în Croația cu Slaven Belupo, echipă pentru care a jucat doar 9 meciuri și a oferit o singură pasă de gol.
300 de mii de euroeste cota de piață pe care o are Bautista Cascini în acest moment, conform siteului de specialitate transfermarkt.com
Bautista Cascini a jucat în 11 meciuri pentru FC Botoșani, 47 pentru Academica Clinceni și 32 pentru UTA Arad. În total, în Superligă a marcat 11 goluri.
La FC Voluntari, mijlocașul va purta numărul 28.
VIDEO / Andrei Ciobanu vrea să renască la FC Voluntari: „Aveam alte filme în cap, dar nu renunț!”
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”