Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 24 ianuarie 2024 22:59 / Actualizat miercuri, 24 ianuarie 2024 23:19
Iulian Roșu, 29 de ani, a reclamat Dinamo la CNSL, la FRF, solicită 24.000 de euro pentru a închide angajamentul cu clubul. Gorka Larrucea vrea și el 90.000 de euro. Alți jucători ce nu mai fac parte din planurile grupării se vor alege și ei cu sume importante sau se va ajunge la judecată.
Iulian Roșu, 29 de ani, a fost scos din echipă de la începutul lui 2024 și i s-a transmis să-și caute echipă. Fotbalistul mai are contract cu Dinamo până în vară, Zeljko Kopic a considerat că mijlocașul central nu mai este de folos formației, după ce nici Ovidiu Burcă nu-l mai luase în calcul în multe partide.
![Experiența unui brazilian în România: „Am auzit de frumusețea româncelor, dar stau la locul meu, nu vreau probleme acasă”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/05012024/986b7739-a3eb-4a65-914e-ea52ef40b188.jpg?width=195&height=130)
Iulian Roșu s-a adresat CNSL, după ce Dinamo l-a scos din lot
Ploieșteanul a fost bun în sezonul în care Dinamo a reușit promovarea în Liga 1. Fostul jucător de la FCSB și Rapid a avut câteva evoluții reușite în ediția precedentă, dar nu a convins din momentul în care ”haita” a revenit pe prima scenă. În actuala stagiune, a adunat în medie doar 33 de minute în cele 10 meciuri jucate. Iar în Liga 1 a strâns 7 meciuri, a jucat în medie 11 minute!
Dinamoviștii au vrut să forțeze despărțirea de Roșu fără să-i mai achite salarii compensatorii, dar mijlocașul n-a fost de acord. A ratat cantonamentul din Antalya al formației, însă și-a pregătit ”apărarea” la Camera Națională de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRF, așa cum a anunțat Fanatik.
Chestionat de GSP.ro pe seama situației, Iulian Roșu a evitat, în acest moment, un conflict deschis: „Nu pot să vorbesc nimic acum, fiindcă sunt în litigiu. Mulțumesc de înțelegere”.
6goluri și 4 assist-uri a adunat Iulian Roșu pentru Dinamo în ediția precedentă, în 22 de meciuri
Dinamo va cheltui sume importante pentru a închide angajamentele cu jucătorii care nu mai au loc la echipă
Scos de pe lista A de la LPF a clubului, Iulian Roșu s-a adresat CNSL și așteaptă soluționarea speței. El a solicitat plata contractului până la finalul angajamentului pe care îl are cu ”haita”, aproximativ 24.000 de euro. Și are toate șansele să câștige.
E greu de crezut că se va mai ajunge la un acord între club și jucător, dacă până acum nu s-a perfectat nicio înțelegere. Dinamo va mai avea de suferit în perioada imediat următoare, în tentativa de a mai scăpa de câțiva străini.
Spaniolul Gorka Larrucea s-a adresat deja AFAN și asociației jucătorilor din țara sa, întrucât a fost scos de pe lista A a clubului. Mijlocașul basc mai are contract până în iunie 2025 și solicită toți banii până la finalul angajamentului, aproximativ 90.000 de euro.
Mai urmează și alți străini de care Dinamo vrea să se dispenseze, în capul listei fiind Quentin Bena și Lamine Ghezali.
VIDEO. Christian Ilic, despre viața din România: ”În Austria sunt ca niște roboți, nu sunt precum românii. Ar trebui să fiți în Schengen!”
Citește și alte știri:
![Anunț BOMBĂ din Italia: „Cristi Chivu, noul antrenor al Parmei! Va conduce antrenamentul de mâine”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/05072024/5e55ddb6-901b-4116-a420-ef4b1d50a518.jpg?width=195&height=130)
![Momente uluitoare în Giulești! Șumudică, scandal cu suporterii după gol » Săpunaru a sărit să-l oprească: șocant ce a urmat la final](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17022025/81cb3803-05ba-4c08-9c6d-66f0cd24543f.png?width=195&height=130)
![Varga a revenit asupra propriilor declarații, la câteva ore după ce i-a transmis lui Dan Petrescu: „Plângăciosule, fă-ți bagajele!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/29042023/536112c8-8773-4b8b-8a9a-e1ba43d3f1da.jpg?width=195&height=130)