Articol de David Marinescu - Publicat duminica, 04 februarie 2024 15:57 / Actualizat duminica, 04 februarie 2024 15:57
Pentru a doua oară consecutiv, Andreea Grecu a câştigat medalia de argint la Campionatele Europene de bob de la Sigulda 2024, în proba de monobob, anunţă COSR.
Andreea, antrenată de Paul Neagu, a avut o evoluţie excelentă pe pista din Letonia. Lider după prima manşă, cu un start exploziv (5.61 sec), ea a atins pe traseu viteza maximă de 112.32 KM/h şi a trecut linia de sosire după 53.46, conform news.ro.
În manşa secundă, Andreea a avut acelaşi start şi a rezistat presiunii pe traseu unde pe final a pierdut câteva sutimi, cu 54.27 secunde( al treilea timp am manşei) s-a clasat pe locul 2. Victoria i-a revenit Lisei Buckwitz (Germania), care a recuperat fantastic în manşa secundă după un start foarte bun. Bronzul a fost câştigat de celebra Laura Nolte (Germania), campioană olimpică la Beijing 2022 la dublu.
Cursa a contat şi pentru Cupa Mondială, Andreea câştigând aceeaşi medalie, argintul. Alături de ea şi cele două germance a urcat pe podium şi americanca Elana Meyers Taylor, vicecampioană olimpică la monobob, care a terminat la egalitate cu Laura Nolte, pe locul 3. În clasamentul mondial al piloţilor de monobob, Andreea Grecu ocupă locul 5, cu 1114 puncte, după 6 curse în care a ocupat poziţiile 3, 6, 7, 7, 4 şi 2.
Diana Belbiță, zdrobită în UFC » Învinsă prin submisie chiar în finalul primei runde
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat